„Este cel mai bun moment pentru a lansa noul site și oferta specială prin care sărbatorim evenimentul. Acum oferim mai multe soluții de achiziţie a unui automobil Honda, iar pentru cei care au deja unul, venim cu o serie de module – liste de accesorii, informații despre garanții sau noutăți din lumea Honda . Noul site oferă o multitudine de avantaje, de la conținutul informativ la posibilitatea de a contacta un dealer autorizat în orice moment.” declară Hirotomo Kani, Preşedinte Honda Trading România.
Clienții actuali pot folosi site-ul pentru a găsi toate informațiile necesare, începând cu manualele de utilizare (inclusiv pentru sistemele de navigație), până la programare pentru revizia tehnică și garanții. S-a dorit ca site-ul să fie cât mai interactiv și cât mai atractiv cu putință, de aceea s-au utilizat intensiv cele mai noi funcționalități video și flash, atât în prezentarea modelelor cât și a tehnologiilor dezvoltate. Noul Hondatrading.ro, realizat de Infinit Interactive Solutions, aduce universul Honda mai aproape de utilizator, prin secţiuni noi, precum harta interactivă cu dealerii Honda, modulul de comparare modele, cel de programare la drive test și posibilitatea de a cere o ofertă de finanțare online.
Platforma site-ului este acum mult mai complexă, asigurând multiple funcționalități, începând cu un modul de vizualizare 360º a modelului selectat, până la posibilitatea de a compara simultan 3 modele din gama Honda. Vizitatorii pot accesa astfel toate informațiile necesare legate de automobilele disponibile, pentru a face cea mai potrivită alegere. Un alt punct important în dezvoltarea noului site a fost prezentarea cât mai detaliată a tehnologiilor avansate care se regăsesc în fiecare din modelele Honda – indiferent că vorbim de propulsiile hibride de ultimă generație, de binecunoscutele motoare i-VTEC cu admisie variabilă sau de performantele sisteme de siguranță activă și pasivă.
Posesorii unui automobil Honda, cât și cei care intenționează să își achiziționeze unul nou, pot descărca broșurile cu accesorii în format PDF direct de pe site-ul Honda Trading România, pentru a-și personaliza în cele mai mici detalii modelul preferat. Istoria și filosofia Honda, elemente definitorii pentru companie, au acum o secțiune distinctă, foarte ușor de parcurs, care evidențiaza cei mai importanți pași facuți încă de la înființare și secretele din spatele succeselor acesteia pe plan global.