Companiile de asigurări şi service-urile auto au intrat într-un adevărat război, miza fiind piesele de schimb, un business de sute de milioane de euro: în timp ce asigurătorii au început să comande ei înşişi piese pentru clienţi, pentru a-şi reduce costurile, service-urile pierd aproape jumătate din business, având în vedere că multe dintre ele practică marje mari, unele unităţi independente ajugând chiar la faliment.
Mai exact, în achiziţia de piese asigurătorii au început să “sară” de intermedierea service-urilor, cumpărându-le direct de la importatori sau producători, evitând astfel marjele atelierelor. Atunci când un asigurat are un accident auto, el se adresează asigurătorului, care face constatarea daunei şi îi recomandă un service dintre partenerii săi. În cazul în care se duce la acest service, asigurătorul va deconta direct reparaţiile, iar clientul nu va plăti nimic.