După ce au aplicat tratamentul "Lancer" la faceliftul lui Colt, Mitsubishi vine cu aceeaşi reţetă şi în cazul lui Outlander, de data aceasta cu un pic de savoare EVO. Pe lângă noua grilă faţă şi blocurile optice redesenate, avem şi noi spoilere, oglinzi exterioare sau acoperiş din sticlă. În interior modificările sunt axate pe noua tapiţerie din piele cu o dublă cusătură, volanul cu trei spiţe şi pedalele din aluminiu.
Sub capotă, V6-le de 3.0 litri beneficiază acum de o admisie mai bună plus o distribuţie optimizată, pentru o creştere de 10 CP, până la un total de 230 CP, cuplul fiind şi el sensibil ameliorat. Cea mai importantă modificare tehnică este adoptarea sistemul de transmisie integrală S-AWC de la Mitsubishi Lancer Evo, ce foloseşte un difereţial cu alunecare limitată pe faţă şi o cuplare electronică a celor două punţi, totul ducând la o manevrabilitate mai bună şi o tracţiune superioară. În final, putem să mai amintim de suspensia mai tare, frânele Brembo şi jante OZ de 19 inch