VEZI ŞI CELELALTE IMPRESII DESPRE FIAT 500
L-am văzut prima dată la lansarea oficială în România, în clubul ce-i poartă acum numele, Fiat 500 Cabaret. Aici l-am ignorat total, spunându-mi că această “bombonică” de maşină, dacă o pot numi aşa, nu va fi niciodată pe placul meu, mai ales că statura de peste 1,80 metri m-ar pune într-o situaţie caraghioasă la volanul acestui model.
Dar să trecem peste părerile mele şi să începem cu cele ale prietenei mele, care m-au lăsat impresionat.
În urma cu câteva zile, arătându-i-l pe şosea, am întrebat-o dacă-i place Fiat-ul 500. Mi-a spus "NU", răspicat. Situaţia s-a schimbat în momentul când s-a urcat la volan şi a rămas impresionată de ce oferă interiorul citadinei şi de feelingul pe care îl ai atunci când pui în mişcare mica buburuză.
Planşa de bord cu cele trei butonaşe simpatice, poziţia la volan mai înaltă şi micul schimbător de viteze sunt câteva avantaje pe care le are acest model atunci când vine vorba de preferinţele feminine.
Fiind o maşină de dimensiuni relativ mici şi cu o vizibilitate destul de bună dată de oglinzile retrovizoare, parcarea nu va mai fi nici o problemă, chiar dacă ea se teme de locurile destul de înghesuite din spatele blocului. Plus avantajul direcţiei uşoare, sau foarte uşoară dacă se activează modul City.
În ciuda dimensiunilor exterioare, care te fac să te gândeşti de două ori înainte de a te aşeza pe bancheta din spate, poziţia unei persoane puţin peste 1.80 metri poate fi chiar confortabilă – eu depun mărturie în acest sens, reuşind să călătoresc în spate pe o distanţă scurtă fără a avea un sentiment de claustrofobie.
De asemenea, a
m fost surprins să văd că acest model de Fiat are un efect aproape magic asupra persoanelor de sex feminin, care nu încetau să îi arunce priviri şi să zâmbească în preajma acestuia. Şi asta se întâmpla chiar şi când prietena mea se afla la volan şi eu în dreapta. Deci este clar, varianta că poate îmi aruncau mie priviri admirative cade din start, singura explicaţie fiind farmecul candido-latin al micului model italian.Sentimentul pe care l-a avut prietena mea după ce s-a urcat la volanul acestui Fiat 500 a fost unul total surprinzător, părerea sa despre această maşină fiind alta decât cea de la început. Despărţirea de 500 a fost una grea, aruncându-mi un inocent: "Vezi că vine ziua mea, nu îmi iei şi mie unul?".
Până la ajunge la astfel de calcule, concluzionez că schimbarea de atitudine în privinţa acestui mic model se va întâmpla şi pentru alte persoane cu aceleaşi preconcepţii, indiferent de sex.
Să vedem dacă prietena următorului coleg îmi va da dreptate.