Nu îţi bulversează simţurile, nu are farmecul literei S, este doar un A3 Sportback 1.4T. Un Audi pe care în mod cert îl vei găsi parcat în faţa blocului, dar nu cu această motorizare, ci cu mult mai exoticul 2.0 TDI. L-am scos la plimbare pe final de toamnă, am profitat de natura care se pregăteşte de hibernare pentru a contempla mai bine discretul facelift.
Partea frontală a câştigat în agresivitate, acum numele are un corespondent mult mai fidel în imagine. Chiar dacă în echiparea de bază nu primeşte reţeaua de LED-uri pentru faruri, trăieşti în permanenţă cu senzaţia că ele sunt acolo. A3 mai împrumută ceva şi din agresivitatea lui A5 prin forma plonjată a grilei. Cu subiectivismul de rigoare, privind noile grupuri optice faţă ceva îmi aduce aminte de Quattro, de S1, de vremurile de aur ale raliurilor.
În rest nimic special, aceiaşi linie elegantă, dar parcă într-un argintiu care a început să aibă ceva din televizorul pe care te chinui să-l schimbi dar nu ai timp. Interiorul poate fi inclus în manualul de corectitudine germană, cu uşoare tuşe de recesiune. În versiunea de bază parcă unele materiale nu se ridică la nivelul calităţii regăsită în gama de modele a constructorului din Ingolstad.
Singurul detaliu care le-a scăpat germanilor fiind dificultatea acţionării levierului frânei de staţionare atunci când cotiera centrală este lăsată.
Am fost extrem de curios în schimb de propulsor, un micronic patru cilindri în linie de 1.390 cmc, care după anumite standarde ar fi bun doar pentru trezit la viaţă un mixer. Pentru a echilibra puţin lucrurile, Audi a ataşat motoraşului şi o turbină. Şi ajungem la 125 CP, o putere corectă pentru nevoile de zi cu zi. În primul rând, în cazul versiunii Sportback care aduce şi ceva kilograme în plus, se simte o lipsă de putere la turaţii joase. Trebuie să urci ceva în ture pentru a fi sigur de un răspuns corect din partea propulsorului.
Dar după ce ajunge pe la 2.000 rpm. totul este extrem de frumos. Zgomotul de motoral electric trădează cilindree, parcă nepotrivit cu linia şi imaginea modelului. Dar mai uşor cu “decepţiile” pentru că vorbim despre o opţiune de buget, una în care important este preţul de achiziţie, consumul, taxele… Nimic spectaculos, şi asta poate pentru că ne aşteptam la tot ce am găsit de la acest A3 1.4T Sportback.