În opinia Consiliului Superior al Comisariatului pentru Societatea Civilă (CSCSC), ONG-ul care a înaintat proces, Guvernul a încălcat dispoziţiile articolului 95 al Tratatului Comunităţii Economice Europene (CEE) şi articolele 16, 21 şi 44 din Constituţie, precum şi dispoziţiile legislaţiei comunitare, pentru faptul că taxele impuse prin dispoziţiile OUG 2087 "exced valoarea reziduală a autoturismelor second-hand".
În urma mai multor plângeri şi "a stării de agitaţie socială provocate de intrarea în vigoare a OUG 208/2008, CSCSC se declară solidar faţă de persoanele care se simt lezate în drepturilor lor patrimonial". De altfel, reprezentanţii organizaţiei au solicitat un punct de vedere oficial din partea Comisiei Europene pe această chestiune de drept.
Litigiul se va soluţiona pe data de 20 ianuarie, dar Organizaţia a făcut o cerere de preschimbare a acestui termen de judecată, astfel că procesul s-ar putea judeca mai devreme. Şansele organizaţie sunt însă destul de mici.