Oficialii de la ZAP (Zero Emision Pollution) au invitat alături de firma chineză Youngman Automotive group companii de pretutindeni pentru participarea la un proiect îniţiat în 2007, acela de a construi un vehicul electric performant. Ţinta principală este realizarea unui automobil pentru două persoane, cu un preţ de 30.000 de dolari şi o autonomie de 230 de km. De asemenea se doreşte ca în viitor să exista posibilitatea unor opţiuni precum reîncărcarea rapidă a bateriilor sau existenţa unui modul hibrid.
La dezvoltarea noului model participă şi Lotus, în fabricile căruia se asamblează un alt model electric, Tesla Roadster. De altfel în urma unui studiu de fezabilitate s-a hotărât şi colaborarea între cele două firme pentru realizarea unui SUV pe baza conceptului Lotus Engineering Aluminum Performance Crossover (APX). Viitorul model electric denumit Alias va avea premiera la jumătatea anului viitor şi va fi vândut în SUA prin intermediul reţelei de dealeri ZAP, ce numără peste 50 de locaţii în care deja se comercializează modele precum Xebra şi Zapino.