Cadou neașteptat „oferit” șoferilor, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Circulația pe Tronsonul 3 din Autostrada Moldovei (A7) urmează să se deschidă chiar de săptămâna aceasta.
Tronsonul 3 din Autostrada Moldovei (A7) ar urma să fie dat în circulație în următoarele zile, până în Crăciun, cu 4 luni înainte de termen.
Însă, specialiștii avertizează că această grabă a constructorului de a face un „cadou” șoferilor, ar putea genera probleme mari în viitor.
În jurul datei de 20 decembrie ar urma să fie inaugurat Tronsonul 3 din Autostrada Moldovei (A7).
Este vorba de tronsonul dintre Buzău și Focșani, care are o lungime de aproximativ 36 de kilometri.
Această bucată din Autostrada Moldovei este construită de compania românească UMB, a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.
Tronsonul era în urmă acum câteva luni, iar experți independenți estimau că ar fi aproape imposibil să se încheie lucrările până la sfârșitul acestui an.
Cu toate acestea, constructorul a reușit „imposibilul” și se pregătește să-l ofere „cadou” șoferilor, de Crăciun.
„În condiții normale nu erau șanse, dar iată că s-a făcut asta. Calitatea, din păcate, nu o să fie optimă, dar pe altarul vitezei se sacrifică acum calitatea. Pentru mine, cel puțin, e o surpriză că și-a asumat Umbrărescu costurile astea și că se trage atât de tare, că nu mai e niciun fel de presiune pentru a se trage tare, nu mai sunt alegeri”, a declarat Ionuț Ciurea, de la Asociația ProInfrastructura pentru hotnews.com.
Însă, acesta atrage atenția că, în ultimele săptămâni, s-au turnat peste 20 de kilometri de asfalt de uzură în condiții de temperaturi mici și umezeală. Ceea ce poate duce, în timp, la apariția denivelărilor, a fisurilor și a gropilor.
Totuși, autostrada are un termen de garanție de 10 ani. Ceea ce înseamnă că orice probleme apar la carosabil în această perioadă, vor fi remediate pe cheltuiala constructorului.
Autostrada Moldovei (A7) este una dintre cele mai așteptate șosele de mare viteză. În prezent, se află în lucru aproximativ 280 de kilometri, între Ploiești și Siret.
Se lucrează de la intersecția cu A3 de lângă Ploiești și până la Pașcani.
În total, Autostrada 7 va avea o lungime de 440 km și va face legătura între zona de sud a României (București/Ploiești) și nord-est (Bacău/Iași/Suceava). Practic, A7 unește cele două regiuni geografice și economice: Muntenia și Moldova.
În 2020, au fost dați în trafic 16 km din A7, care servesc drept variantă ocolitoare a Bacăului. La finalul lunii noiembrie 2024, au fost finalizați alți 42 de kilometri, între Buzău și Focșani, pe loturile 1, 2 și 4.
Astfel, odată cu inaugurarea Lotului 3, se va putea circula între Buzău și Focșani doar pe autostradă.
Sursa: Raducu P Drum / YouTube