Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?

Autor: Radu Țuțulan 02 dec. 2024 Știri auto
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?

Cantitatea de aer pe care o introduci în interiorul unei anvelope este deosebit de importantă, mai ales în sezonul rece. Pentru că presiunea corectă din cauciucuri poate asigura o aderență mai bună, dar una greșită poate duce la reducerea aderenței. Iată ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă.

Este foarte important ca în sezonul rece, când probabilitatea de a conduce pe drumuri alunecoase este ridicată, șoferii să acorde o atenție suplimentară cauciucurilor.

Pentru că presiune din anvelopele de iarnă este esențială și poate crește sau reduce aderența.

Ce se întâmplă cu anvelopele de iarnă când e frig afară?

În zilele geroase, temperatura asfaltului poate să scadă sub limita de îngheț. Ceea ce înseamnă că riscul de a se produce polei este foarte ridicat.

De aceea, trebuie evitate anvelopele de vară în sezonul rece. Aceste cauciucuri destinate sezonului cald devin rigide la temperaturi scăzute. Ceea ce înseamnă că pe măsură ce scade temperatura, aderența acestora se va reduce.

În schimb, anvelopele de iarnă sunt fabricate dintr-un cauciuc diferit care își păstrează elasticitatea, ceea ce asigură o aderență optimă.

Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?

Un aspect foarte important de care șoferii trebuie să țină cont presiunea din roți.

Depinde de tipul anvelopelor, dimensiunea acestora, de încărcarea mașinii și de viteza maximă de deplasare.

Presiunea corectă a pneurilor este menționată de producător pe etichete lipite în anumite zone ale mașinii. Aceste informații se află și în manualul de utilizare al mașinii.

O presiune prea mică a cauciucurilor duce la o uzură prematură a anvelopelor. Dacă presiunea e prea mare, suprafața de contact a pneurilor cu carosabilul scade, ceea ce duce la o aderență mai redusă.

Așadar, este important ca presiunea din roți să fie cea corectă, atât vara cât și iarna.

În general, presiunea din anvelopele de iarnă ar trebui să fie de 2,0 – 2,5 bari. Pe un drum acoperit cu zăpadă, o presiune de aproximativ 2 bari este optimă, iar pe un drum normal se poate umfla până la 2,5 bari. Desigur, în funcție de anvelopă, presiunea poate să difere. Deci, trebuie să cunoști specificațiile recomandate de producătorul respectivei anvelope”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

Recomandările cu privire la presiunea din anvelope se pot găsi:

  • pe capacul de la rezervorul mașinii sau pe stâlpul vehiculului;
  • în cartea mașinii;
  • în fișa tehnică a anvelopei sau în documentele de proveniență ale acesteia;
  • online, pe site-ul producătorului anvelopei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide