Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?

Autor: Radu Țuțulan 17 oct. 2024 Știri auto
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?

Pentru toate dispozitivele de măsurare, indiferent că analizează viteza, greutatea, densitatea sau alt aspect, este stabilită o marjă de eroare. Așadar, și aparatele radar folosite de Poliția Română pentru a determina viteza cu care se deplasează un autovehicul au o limită de toleranță. Însă, polițiștii sunt obligați să țină cont de abaterea radarului, conform Codului Rutier 2024?

Marja de eroare a unui aparat de măsurare a vitezei reprezintă diferența între viteza reală a unui vehicul și cea indicată de radar.

Ceea ce înseamnă, de exemplu, că un autoturism care circulă cu 100 km/h ar putea fi înregistrat de aparatul radar cu o valoare mai mică sau mai mare.

Aceasta este, de fapt, o limită de toleranță care poate face diferența între a rămâne fără permis, sau nu.

Cât de mare este abaterea radarului rutier

Radarele folosite de Poliția Română sunt unele dintre cele mai performante dispozitive de măsurare a vitezei.

Acestea pot stabili cu cât circulă o mașină de la o distanță de peste 1.000 de metri. Aparatul determină viteza de deplasare a unui vehicul în doar 0.33 secunde din momentul în care este activată scanarea.

Însă, viteza înregistrată de cinemometru, adică de aparatul de măsurare a vitezei, poate fi ușor diferită de cea reală.

Pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, aceasta este de +/- 3 km/h, pentru viteze de până la 100 km/h. Iar de +/- 3% din valoarea măsurată, pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de +/- 4 km/h pentru viteze de până la 100 km/h. De +/- 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”, scrie avocatul Tudor Ion pe blogul său.

Această valoare nu este, însă, calculată de polițistul rutier care folosește aparatul radar.

Cum se stabilește amenda pentru depășirea vitezei

Legea stabilește că agentul constatator este obligat să acorde sancțiunea în baza datelor indicate de aparatul radar. Astfel, nu poate constata depășirea limitei de viteză dacă nu folosește un dispozitiv omologat de măsurare a vitezei.

Dar, în același timp, polițistul nici nu poate reduce „din pix” valoarea indicată de radar. Ci, este obligat prin lege să țină cont de cea mai ridicată viteză înregistrată și în funcție de aceasta să decidă sancțiunea.

De exemplu, dacă radarul înregistrează în decursul a 3 secunde un șofer cu viteza de 101 km/h, 90 km/h și 55 km/h, se va ține cont doar de prima valoare: 101 km/h.

Astfel, dacă valoarea aceasta e înregistrată în localitate, unde limita de viteză e de 50 km/h, șoferul se alege cu amendă și permis suspendat.

În acest caz, nu ar trebui să se țină cont de abaterea radarului?

Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?

Pentru a evita situațiile în care șoferii contestă o sancțiune făcând apel tocmai la marja de eroare a radarului, producătorii acestor echipamente au introdus, din fabrică, o reducere a vitezei înregistrate.

Verificarea metrologică a aparatului radar se face anual. Cei care fac verificarea setează să arate cu 3 km/h mai puțin. Dacă în mod normal tu ai fi avut 96 km/h, el este setat să arate 93 km/h. Pentru că ia în calcul și acea eroare”, a explicat polițistul Tavi Perțea pe canalul său de YouTube.

Deci, autoritățile țin cont de această marjă de eroare a aparatelor radar. Dar, conform exemplului de mai sus, dacă șoferul a fost înregistrat de radar cu 101 km/h, înseamnă că, în realitate, acesta circula cu 104 km/h.

Așadar, în cazul în care veți contesta la 101 km/h și veți invoca această eroare, o să primiți răspunsul Poliției care vă va comunica că acea eroare a aparatului radar a fost deja scăzută odată cu metrologia. Practic, nu o să vă ajute cu nimic”, a mai explicat polițistul.

Totuși, conducătorii auto care se consideră nedreptățiți pot contesta sancțiunea în instanță. Cu această ocazie vor putea solicita inclusiv o testare metrologică a aparatului radar.

De altfel, au fost situații în care s-a demonstrat că echipamentul de măsurare a vitezei nu era omologat. Sau nu era corect calibrat.

De exemplu, un aparat radar a înregistrat un cal care păștea pe marginea drumului cu viteza de peste 100 km/h. Astfel, amenda aplicată șoferului care fusese anterior înregistrat de același aparat radar a fost anulată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poliția Română


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide