Ford E-Tourneo Courier, produs la Craiova, poate fi comandat în România

Autor: Ionuț Vîlciu 15 oct. 2024 Știri auto

Ford deschide comenzile pentru noul său model electric produs la Craiova. E-Tourneo Courier poate să meargă până la 288 km cu o încărcare.

După cum bine știm, în fabrica Ford din Craiova sunt produse modele precum Puma, Courier, dar și Tourneo Courier. Atât duba de mici dimensiuni, cât și varianta sa de transport persoane dispun de variante electrice. Acum, Ford deschide comenzile pentru E-Tourneo Courier, un model electric versatil, care oferă spațiu generos la interior.

La exterior, modelul electric arată la fel ca omologul său termic, având elemente pe care le-am vedea la un SUV. Observăm protecțiile din plastice, care conferă mașinii un aer robust, chiar dacă nicio versiune nu oferă tracțiune integrală. Versiunea electrică a noului vehicul polivalent E-Tourneo Courier oferă o autonomie de până la 288 km, include capacitatea de a încărca rapid la 100 kW DC. De asemenea, mașina se poate încărca cu maximum 11 kW AC.

Cât costă noul Ford E-Tourneo Courier

E-Tourneo Courier dispune de o baterie cu o capacitate de 43 kWh (utilizabil), ceea ce corespunde unei autonomii de până la 288 km 1. Motorul electric dezvoltă 100 136 CP şi 290 Nm. Șoferii pot alege modul de conducere cu o singură pedală. Modurile de rulare disponibile sunt: Normal, Eco, Sport sau Slippery, acestea modificând răspunsul pedalei de accelerație şi direcţia pentru a se potrivi mai bine în scenarii diferite de condus.

Noul model este echipat cu un instrumentar de bord digital de 12 inch și un ecran central, tot de 12 inch, pentru sistemul multimedia SYNC 4. Acesta dispune de conectivitate fără fir pentru Apple CarPlay și Android Auto. Un modem încorporat asigură conectivitatea şi actualizările over-the-air. În plus, opțional, este disponibilă o priză de 230 V (400 W), amplasată în partea inferioară a bordului. Aceasta este ideală pentru cei care au nevoie să alimenteze diferite aparate mici sau să încarce un laptop.

Comenzile pentru clienți se vor deschide în luna noiembrie, iar primele livrări de vehicule sunt aşteptate în primul trimestru al anului 2025. Ford E-Tourneo Courier Trend va avea un preț special de lansare în România ce va porni de la 21.750 euro fără TVA, anunță Ford.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ford


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide