Noua generație a SUV-ului Jeep Compass apare într-o primă schiță oficială. Noul model va fi lansat în Europa în 2025.
Actuala generație Jeep Compass se află pe piață încă din anul 2017, iar un facelift i-a dat un imbold estetic și tehnologic în 2021. Va fi un model important pentru companie și pentru grupul Stellantis, din care Jeep face parte. Și, potrivit Motor1, va fi produs la fabrica Stellantis din Melfi, din Italia, acolo unde se fabrică și actuala generație.
Noul Jeep Compass va fi construit pe platforma STLA Medium, la fel ca noile Peugeot 3008 și 5008. Întocmai ca cele două SUV-uri ale producătorului francez, viitoarea generație Jeep Compass va putea, așadar, să fie echipat cu mai multe tipuri de motoare: termice, hibride sau electrice, cu posibilitatea de a avea și tracțiune integrală. Deocamdată nu avem informații despre motorizările ce vor echipa noul SUV, dar poate găsim câteva indicii uitându-ne la frații săi din Franța.
Dacă ne raportăm la gama de motorizări disponibile pe 3008 și 5008, Compass ar putea folosi aceleași motoare de 1.2 litri mild-hybrid, 1.6 litri plug-in hybrid, dar și două versiuni electrice. Există și o variantă electrică cu două motoare electrice ce echipează 3008 și 5008, care probabil își va face loc și pe Compass.
Când vine vorba despre design, până acum avem doar o schiță oferită de producător în care putem vedea profilul mașinii. Așa cum ne-am obișnuit, vom avea de-a face cu un SUV pătrățos, robust, care păstrează ADN-ul Jeep. Proporțiile sunt similare cu cele ale generației curente, dar pentru interior va trebui să mai așteptăm.
Lansarea oficială ar putea avea loc chiar la finalul acestui an, iar producția noului va rămâne tot în uzina din Melfi, acolo unde este produs Compass și în prezent.