Lamborghini Temerario a fost prezentat oficial. Succesorul lui Huracan este spectaculos – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 19 aug. 2024 Știri auto

Succesorul lui Huracan a debutat oficial și adoptă un propulsor V8 hibrid. Lamborghini Temerario redefinește modul în care ne raportăm la gama entry-level a italienilor.

După ce a lansat Revuelto, supercar-ul său emblematic echipat cu un motor V12 hibrid ce produce peste 1000 CP, Lamborghini a prezentat succesorul pentru Huracan. Denumit Temerario, noul model este un taur ce așteaptă să fie îmblânzit, fiind mult mai puternic decât predecesorul său.

Temerario este cel de-al doilea High Performance Electrified Vehicle, așa cum numește Lamborghini noua sa gamă de hibrizi performanți, și folosește un motor V8, ajutat de trei motoare electrice. În centrul acestui sistem de propulsie hibrid stă un V8 de 4.0 litri, care se poate tura până la 10.000 RPM, în ciuda faptului că este supraalimentat cu două turbine. De unul singur, motorul pe benzină dezvoltă 800 CP și 730 Nm.

Doar că motorul V8 este asistat de trei motoare electrice (dintre care două pe puntea față), astfel că puterea maximă combinată ajunge la 920 CP și 1.030 Nm. În plus, mașina poate rula exclusiv electric, devenind tracțiune față, grație bateriei de 3,8 kWh care alimentează sistemul hibrid. Cel de-al treilea motor electric este montat între motor și cutia de viteze cu opt trepte.

Temerario poate sprinta de la 0 la 100 km/h în 2,7 secunde și, chiar dacă este mai greu decât Huracan cu 268 kg, poate atinge o viteză maximă mai mare. Temerario nu este doar mai rapid pe repriza 0-100, ci și la capitolul viteză de vârf, deoarece poate atinge 343 km/h.

Designul extrovertit complimentează noul sistem de propulsie mai puternic

Mașina păstrează forma ascuțită care a consacrat producătorul italian de-a lungul istoriei. Motivul hexagonului este nelipsit și îl putem remarca în zona luminilor de rulare pe timp de zi, care sunt montate în bara de protecție, dar și în zona stopurilor.

Farurile lui Temerario sunt subțiri, contrastând cu admisiile laterale de mari dimensiuni. Având în vedere complexitatea sistemului hibrid, gurile suplimentare de admisie sunt necesare pentru a răci motorul și transmisia.

În partea din spate, Lamborghini a decis să monteze evacuarea central, la nivel cu stopurile de frână, pentru a face loc unui difuzor de aer generos. Clienții vor putea alege din diverse opțiuni de personalizare, cum ar fi pachetul Alleggerita, care include o capotă a motorului realizată din CFRP (carbon fiber reinforced plastic), elemente aerodinamice pentru dedesubtul mașinii, care să maximizeze forța de apăsare. Lamborghini pune la dispoziția clienților și un difuzor și jante din carbon, plus o evacuare din titan.

Interiorul respectă noua filosofia de design Lamborghini și renunță complet la instrumentele analog în favoarea ecranelor. Bordul lui Temerario integrează trei ecrane, dintre care unul montat pe partea pasagerului. Volanul multifuncțional a fost redesenat, asemenea celui de pe Revuelto, iar cu ajutorul unui selector montat pe acesta pot fi alterate modurile de condus: Citta, Strada, Sport Corsa și Corsa Plus. De asemenea, există și modul Drift.

Lamborghini Temerario a debutat la Monterey Car Week 2024, însă producătorul nu a divulgat prețurile deocamdată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Lamborghini


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide