Giganutul asiatic Tianqi Lithium va construi o fabrică de baterii în Europa. Oficialii companiei au precizată că uzina va fi amplasată într-o „țară cheie în lanțul de aprovizionare cu vehicule electrice”. Astfel, România ar putea fi una dintre opțiunile gigantului chinez.
Tianqi Lithium este compania din China care deține aproape jumătate din producția de litiu a Pământului.
Aceasta are mine inclusiv în Australia și Chile, iar acum a anunțat că va construi o fabrică de baterii în Europa.
Oficialii companiei nu au spus care este locația noii uzine și nici țările pe care le au în vizor.
Însă, au precizat că aceasta va fi amplasată într-o „țară cheie în lanțul de aprovizionare cu vehicule electrice (EV) din Uniunea Europeană”, scrie South China Morning Post (scmp.com).
Publicația precizează un mare producător de baterii a deschis o fabrică de baterii auto în Germania și o altă companie în Ungaria.
Astfel, regiunea României poate fi o destinație propice pentru Tianqi Lithium.
Totuși, nu ar fi exclus ca uzina să fie construită în Ungaria, având în vedere relațiile apropiate între Viktor Orban și Beijing.
„Sperăm că potențiala cooperare ne va permite să răspundem mai bine nevoilor pieței și să îi permită lui Tianqi să se extindă în operațiunile din aval din lanțul de aprovizionare cu baterii”, a declarat Frank Ha Chun-shing, directorul executiv al companiei.
Compania, cu sediul în Sichuan, este proprietara directă sau indirectă a celor mai mari mine de litiu din China, Australia și Chile. Tianqi Lithium Corporation a raportat pentru anul 2023 venituri de peste 40 de miliarde de dolari.
Doi dintre cei mai mari producători de baterii pentru mașini electrice din lume sunt deja în blocul economic european.
Contemporary Amperex Technology Limited (CATL) a deschis o fabrică de baterii litiu-ion în Germania.
De asemenea, BYD, producător de baterii și EV, construiește o fabrică în Ungaria.
Producătorii chinezi vor să evite, astfel, tarifele de import impuse de UE vehiculelor electrice din China. În schimb, politicile uniunii încurajează firmele străine să investească în instalațiile de baterii și materiale aferente.
Astfel, e mult mai rentabil să construiască o uzină de la zero într-un stat UE, decât să vândă mașini cu până 50% mai scumpe.