Ești obligat să acorzi prioritate taxiului dacă are becul roșu aprins și clienți la bord?

Autor: Radu Țuțulan 24 mai 2024 Știri auto
Ești obligat să acorzi prioritate taxiului dacă are becul roșu aprins și clienți la bord?

Legislația rutieră stabilește care sunt vehicule cărora șoferii trebuie să le permită trecerea și situațiile în care se impune acest lucru. Dar, ești obligat să acorzi prioritate taxiului dacă are becul roșu aprins și clienți la bord?

Șoferii sunt obligați să oprească și acorde prioritate vehiculelor Ministerului de Interne aflate în misiune.

De asemenea, conducătorii auto trebuie să permită trecerea și vehiculelor aflate în misiuni de salvare, militare sau medicale. Adică mașinilor armatei, pompierilor și ambulanțelor.

Ce obligații au șoferii când întâlnesc o mașină de poliție, pompieri sau salvare

Pentru a semnaliza urgența, vehiculele de intervenție folosesc semnale acustice și vizuale.

Astfel, atunci când se află în misiune, au obligația de a porni sirena și girofarurile pentru a semnaliza urgența.

Iar conducătorii auto au o serie de obligații, în funcție de culoarea pe care o are girofarul respectivului vehicul:

  • lumina roșie: șoferii sunt obligați să oprească și să permită trecerea;
  • lumina albastră: șoferii sunt obligați să acorde prioritate de trecere;
  • lumina galbenă: șoferii trebuie să circule cu atenție.

Vehicule care au prioritate

Un vehicul de intervenție care are girofar roșu vom întâlni, în România, doar în cazul Poliției și Pompierilor. Conform legii, la întâlnirea acestor mașini, care au sirena și girofarul pornite, șoferii sunt obligați să oprească.

Alte vehicule care au prioritate sunt cele ale Jandarmeriei, Serviciului Român de Informații, SMURD, vehiculele care transportă deținuți, s.a. Aceste vehicule au prioritate de trecere, dar șoferii nu sunt obligați să oprească.

Mașinile cu gabarit depășit sau care transportă substanțe periculoase ori însoțesc astfel de transporturi au girofar galben. În acest caz, conducătorii auto trebuie să circule cu atenție, dar nu sunt obligați să acorde prioritate.

Ești obligat să acorzi prioritate taxiului dacă are clienți la bord?

Legislația rutieră permite taxiurilor să utilizeze benzile de autobuz, destinate transportului public.

De asemenea, au locuri de staționare special amenajate în cele mai importante puncte ale marilor orașe, precum Mall-uri, gări, aeroporturi, etc. Aceste locuri sunt rezervate exclusiv mașinilor de taxi.

Însă, taxiurile nu au un regim de circulație preferențial față de alte vehicule. Șoferii de taxi sunt obligați să acorde prioritate și să respecte întocmai prevederile legale ca oricare alt conducător auto.

În plus, când efectuează o cursă, trebuie să pornească aparatul de taxare și să aprindă ledul roșu aflat pe plafonul mașinii. Ceea ce va indica faptul că la bord se află un client.

Dar asta nu va însemna că ceilalți șoferi sunt obligați să acorde prioritate taxiului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide