Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție? Cum se aplică legea

Autor: Radu Țuțulan 19 mai 2024 Știri auto
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție? Cum se aplică legea

Pentru a nu frâna și a depăși mai repede zona unui rond, unii șoferi nu mai respectă marcajele rutiere de pe șosea. Într-o astfel de situație, dacă nu mai sunt și alte vehicule în intersecție, este legal să „tai” giratoriul?

Sensurile giratorii au fost concepute pentru a fluidiza circulația la intersecția a două sau mai multe drumuri.

Regulile de circulație care se aplică în aceste zone sunt puțin diferite de alte tipuri de intersecții. De exemplu, atât șoferii care pătrund în sensul giratoriu, cât și cei care circulă deja în interiorul acestuia trebuie să acorde prioritate.

Însă cedarea trecerii se face succesiv, în funcție de mai multe aspecte.

Cum se circulă în sensul giratoriu

În prezent există sensuri giratorii cu una sau mai multe benzi de circulație.

În general, când un vehicul urmează să pătrundă în intersecție, trebuie să cedeze trecerea celor care circulă deja în interiorul giratoriului.

Dar, în cazul sensurilor giratorii cu două sau mai multe benzi, șoferi care circulă în interiorul acestora sunt obligați să respecte aceeași regulă ca în cazul drumurilor drepte.

Adică, să semnalizeze când trec de pe o banda pe alta și să se încadreze doar după ce acordă prioritate celor aflați pe acea bandă.

Așadar, un șofer cedează trecerea la intrarea în giratoriu. Dar și la ieșire, dacă circulă pe banda 2 sau superioară. Practic, banda 1, cea mai apropiată de marginea din dreapta a drumului, este singura care are mereu prioritate în sensul giratoriu.

Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?

Codul Rutier actualizat a fost modificat în 2023 și stabilește care e regula de circulație în sensul giratoriu.

În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, se stabilește prin Art 107, pct. 1.1, din legea 195/2002.

Așadar, dacă „tai” giratoriul, practic schimbi benzile de circulație fără a mai semnaliza și a te asigura, conform legii. Și, chiar dacă nu sunt alte vehicule în intersecție, poliția te poate amenda.

Sancțiunea în acest caz este de 2 sau 3 puncte de amendă, adică 330 lei sau 495 lei.

Sens giratoriu cu „bandă turbo”

Unele sensuri giratorii sunt dotate cu o așa-zisă „bandă turbo”.

Aceasta permite trecerea vehiculelor care circulă pe acest tronson fără a mai fi obligate să cedeze trecerea altor mașini.

Astfel, conform exemplului de mai sus, mașina de culoare albastră circulă pe banda turbo. Șoferul nu e obligat să cedeze trecerea nimănui. Iar restul conducătorilor pot folosi doar banda 2 din sensul giratoriu dacă vor să vireze la stânga sau să întoarcă.

În general, aceste „benzi turbo” sunt delimitate de stâlpișori sau borduri. Acestea au rolul de a împiedica pătrunderea celor aflați în giratoriu pe acest tronson.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide