Facelift pentru Rolls-Royce Cullinan. Ce schimbări aduce evoluția SUV-ului britanic?

Autor: Ionuț Vîlciu 07 mai 2024 Știri auto

Rolls-Royce a prezentat Cullinan Series II, un facelift pentru primul SUV-ul al producătorului britanic. Actualizarea aduce schimbări estetice și tehnologii moderne pentru Cullinan.

Lansat în 2018, Rolls-Royce Cullinan a devenit concurentul britanicilor pe piața SUV-urilor de lux. Șase ani mai târziu, Rolls-Royce Cullinan primește o actualizare importantă pe plan estetic, cu schimbări minore pentru interior.

Schimbările pornesc din partea frontală, acolo unde putem observa noua bară de protecție mai agresivă. De asemenea, Cullinan facelift va fi oferit încă de la debut și în versiunea Black Badge, care oferă performanțe mai bune și până la 600 CP dintr-un motor V12.

Cullinan a primit și un nou set de faruri și putem vedea că luminile de rulare pe timp de zi se extind mult în partea inferioară a barei, având efect de cascadă. De asemenea, SUV-ul a primit și o grilă iluminată, așa cum am văzut și pe alte modele ale companiei și la BMW, bineînțeles.

În premieră, Rolls-Royce Cullinan poate fi echipat cu jante de 23 de inch. Echipare Black Badge va fi oferită cu jante speciale de 23 de inch, plus ornamente negre, care conferă mașinii un aspect mai sobru.

Rolls-Royce prezintă Cullinan Series II. Interiorul SUV-ului rămâne aproape neschimbat

Aspectul interior nu s-a schimbat în comparație cu Cullinan pre-facelift. Cu toate acestea, ascuns sub ceasul analogic este acum Spirit of Ecstasy. Ornamentele din fibră de carbon disponibile pe Black Badge ai nu mai puțin de șase straturi de lac. Fiecare dintre cele 23 de piese este lustruită manual pentru a obține un finisaj perfect, iar procesul durează 21 de zile.

Cullinan poate fi comandat în continuare cu până șapte locuri, optând pentru scaunele individuale din spate instalate în compartimentul de marfă. Acestea pot fi folosite numai atunci când SUV-ul este oprit și sunt însoțite de o masă mică pentru șampanie sau pentru a servi picnicul.

Atât Cullinan-ul standard, cât și versiunea Black Badge păstrează motorul cu doisprezece cilindri. Cu toate acestea, motorul V12 de 6,75 litri nu va mai avea mult de trăit din moment ce compania a anunțat că va vinde doar modele electrice începând cu 2030.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Rolls-Royce


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide