Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui (A2). Ce rute alternative au la dispoziție șoferii

Autor: Ionuț Vîlciu 05 iun. 2023 Știri auto

Traficul ar putea fi restricționat pe Autostrada Soarelui din cauza volumului mare de trafic. Poliția oferă rute alternative pentru șoferi.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale împreună cu Poliția Română anunță că, în funcție de cât de aglomerat va fi traficul, vor fi impuse restricții de circulație pe Autostrada Soarelui. Acestea vor fi aplicate între orele 12:00 și 20:00.

Astfel, CNAIR și Poliția Rutieră vor lua măsuri în vederea devierii circulației pe sensul de mers București – Constanța, Autostrada A2, prin nodul rutier Drajna. Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulației pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală.

Care sunt rutele ocolitoare pe care le pot aborda șoferii

Pentru a evita așteptarea în coloană, Poliția Română îndrumă șoferii și le oferă câteva rute alternative. Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2:

  • DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
  • A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;
  • DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).

Vă aducem aminte faptul că, dacă doriți să vă deplasați astăzi, 5 iunie, dinspre București către Constanța, în funcție de evoluția valorilor de trafic, astăzi, în intervalul orar 12.00-22.00, polițiștii rutieri și administratorul drumului public vor devia circulația pe sensul de mers București – Constanța, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21, DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârșova-Constanța).


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide