Cea mai ieftină Tesla de pe Mobile.de costă doar 5.000 de euro. De ce se vinde atât de ieftin?

Autor: Ionuț Vîlciu 16 feb. 2023 Știri auto

Cea mai ieftină Tesla Model S de pe Mobile.de costă doar 5.000 de euro. În mod normal, aceste mașini au prețuri de zeci de mii de euro. Vom vedea care este motivul pentru care acest exemplar este atât de ieftin.

Tesla Model S a ajuns, de-a lungul timpului, să fie una dintre cele mai rapide mașini de serie din lume. Compania americană vinde acum și o variantă cu peste 1.000 CP, numită Plaid. Aceasta sprintează de la 0 la 100 km/h în circa 2 secunde, având o viteză maximă limitată la 280 km/h. Compania lui Elon Musk a ajuns să producă unele dintre cele mai rapide și căutate mașini de pe piață.

Bineînțeles, acest lucru aduce cu sine și prețuri pe măsură. Astfel, cel mai ieftin model pe care Tesla îl vinde în România are un preț de pornire de 44.990 de euro. Acești bani îți vor aduce o Tesla Model 3 de bază. Dacă dorești o Tesla Model S, atunci vei avea de plătit cel puțin 112.970 de euro, deci vorbim de sume destul de mari.

Cea mai ieftină Tesla Model S de pe Mobile.de. Ce este în neregulă?

La o căutare rapidă, vom descoperi că pe acest site, exemplarele de Tesla Model S din ani similari, adică 2014, se vând cu prețuri de circa 30-40.000 de euro.

Cel mai ieftin exemplar costă doar 5.000 de euro, dar are foarte multe lipsuri. Tot ce a rămas este șasiul și câteva elemente ale caroseriei, precum ușile sau hayon-ul portbagajului. Mașina nu mai are lumini sau geamuri, cu excepția lunetei, nu mai are nici motoare, nici suspensie. Este o carcasă goală din care s-a scos tot, inclusiv interiorul.

Din câte se pare, șasiul nu arată de parcă ar fi fost implicat într-un accident, iar din poze pare că este drept, fără lonjeroane îndoite. Probabil că își va găsi un client, fie pentru casare, fie pentru un proiect. Cine știe, poate cineva decide să mute partea mecanică de pe o Tesla cu șasiu avariat pe acesta.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mobile.de


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide