Conform unui anunț venit de la Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene, România va construi sau va reabilita în următorii ani 305 kilometri de drumuri noi, 150 de kilometri de linii de tramvai sau de metrou şi va reconstrui sau moderniza 64 de kilometri de căi ferate. Investițiile vor fi realizate prin Programul Operațional Transport, aprobat de Comisia Europeană.
Bugetul programului se ridică la 9,6 miliarde de euro, din care 4,6 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile. Din aceeași bani vor fi achiziționate 40 de trenuri noi, vor fi construite sau vor fi modernizate 16 gări sau halte, vor apărea 12 kilometri de linii noi de tramvai şi metrou, 70 de kilometri de căi navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate şi 8 conexiuni intermodale noi sau modernizate.
„Mă declar foarte fericit că inclusiv în forma finală a PNRR-ului sectorul de transport are importanţa cuvenită cu cea mai semnificativă alocare sectorială de peste 7,6 miliarde euro şi că reuşim astăzi să completăm aceasta alocare cu una semnificativă de 9,6 miliarde euro, ajungând împreună la peste 17 miliarde euro dedicate infrastructurii de transport”, a declarat ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Marcel Boloş, conform digi24.ro.
În rândul proiectelor rutiere prevăzute de Program se numără autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, Autostrada Transilvania, Autostrada Paşcani-Suceava-Siret, iar proiectele feroviare majore vor consta din magistralele de metrou M2 şi M5, coridoarele de cale ferată Craiova – Dr.Tr. Severin-Caransebeş şi Craiova-Bucureşti.
„Separat de Programul Transport 2021-2027, România beneficiază de investiţii strategice importante şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Resursele financiare alocate sunt de aproximativ 7,6 miliarde de euro şi vor acoperi o parte din necesarul total de investiţii la nivel naţional, astfel încât, pentru a le maximiza impactul, aceste resurse vor fi direcţionate către acele intervenţii capabile să genereze cea mai mare valoare adăugată în conformitate cu strategiile naţionale şi ale blocului european”, se mai arată în comunicatul MIPE.