Tesla Model Y, cel mai bine vândut automobil în Europa în septembrie. Dacia Sandero este și ea pe podium

Autor: Adrian Somai 28 oct. 2022 Știri auto

Tesla Model Y întrece toate așteptările pe piața auto europeană în luna septembrie, devenind cel mai bine vândut automobil de pe Bătrânul Continent. Locul secund în topul vânzărilor europene este ocupat de modelul francez Peugeot 208, în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Dacia Sandero.

Potrivit datelor JATO Dynamics, Tesla Model Y s-a situat pe prima poziție în topul autovehiculelor noi înmatriculate în luna noiembrie pe piața auto din Europa, cu 29.637 de unități înregistrate. Saltul este remarcabil față de aceeași lună a anului trecut, fiind vorba despre o creștere de 226%. De altfel, trebuie remarcat faptul că este pentru prima dată când SUV-ul electric american ocupă primul loc în topul celor mai vândute automobile în Europa.

Pe a doua poziție în topul vânzărilor se regăsește Peugeot 208, cu 19.601 unități înmatriculate în luna septembrie. Așa cum spuneam și mai devreme, locul trei în acest clasament este ocupat de Dacia Sandero, cu 17.733 de unități înregistrate în această primă lună de toamnă. În comparație cu aceeași lună a anului anterior, vânzările Sandero au scăzut cu două procente. Totuși, trebuie remarcat faptul că Sandero a avut cifre mai bune de vânzări decât unele modele precum Skoda Octavia, Volkswagen Golf, Renault Clio sau Nissan Qashqai.

Creștere importantă a vânzărilor pentru segmentul electric

După câteva luni în care creșterea vânzărilor de modele electrice a fost una foarte lentă, luna septembrie a venit la pachet cu o cerere crescută de automobile cu zero emisii. Mai exact, au fost înmatriculate aproape 161.000 de automobile electrice, ceea ce reprezintă 15.6% din totalul înmatriculărilor. Avem astfel a doua cea mai mare cotă de piață lunară după luna decembrie a anului precedent.

Tesla este un nume din ce în ce mai popular pe piața auto europeană, modelele constructorului american înregistrând aici cifre de vânzări tot mai bune. În luna septembrie, Tesla a dat în Europa puțin peste 25% din toate mașinile electrice înmatriculate, ceea ce nu este deloc puțin.

Sursa: InsideEVs


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Promotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide