VW Arteon se pregătește să ne spună adio începând cu 2024. Va fi înlocuit de ID. Aero

Autor: Adrian Somai 14 sept. 2022 Știri auto

După ce la mijlocul anului trecut aflam de la oficialii Volkswagen că modelul Passat nu va mai fi produs și comercializat pe piața auto de peste Ocean, acum ne pregătim să ne luăm adio și de la Arteon. Potrivit ultimelor informații, Volkswagen Arteon nu va mai fi produs începând cu anul 2024.

Nu este o veste prea bună pentru fanii Arteon, însă, până la urma urmei, această decizie ar putea fi una bună per general pentru pasionații auto. Și asta pentru că Arteon ar urma să fie înlocuit de ID. Aero, concept cu care am făcut cunoștință în urmă cu aproximativ trei luni.

La începutul verii, Volkswagen publica primele imagini cu viitorul concept electric ID. Aero, model despre care aflam la acea vreme că va fi înlocuitorul electric al lui Passat. Acesta ar urma să debuteze mai întăi în 2023 în China, ajungând mai apoi atât pe Bătrânul Continent, cât și pe piața auto din America de Nord.

ID. Aero promite o autonomie de 620 de kilometri

Despre noul Volkswagen ID. Aero aflam că este un sedan premium, de dimensiuni medii, construit pe arhitectura MEB și echipat cu o baterie de 77 kWh. Despre motorizarea acestuia nu știm încă detalii, însă producătorul german a ținut să precizeze faptul că ID. Aero va avea o autonomie de până la 620 de kilometri, conform standardelor WLTP.

Nici despre modelul Jetta nu circulă vești prea bune, mulți vorbind deja despre o moarte lungă și lentă a acestuia. Sigur, deocamdată este prea devreme pentru a aduce în discuție o dată de la care ne vom lua la revedere de la Jetta, însă cifrele de vânzări actuale îi fac pe germanii de la Volkswagen să nu mai aibă speranțe prea mari în legătură cu viitorul lui. Rămâne de văzut ce se va întâmplă în 2024, atunci când Jetta ar fi trebuit să fie reproiectat. Cel mai probabil, modelul va primi doar o ușoară reîmprospătare!

Sursa: Carscoops


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide