AvtoVAZ, cel mai mare producător de automobile din Rusia, anunță că va oferi angajaților săi salarii compensatorii. Muncitorii care vor părăsi voluntar uzina de la Ijevsk vor primi compensații bănești în valoare de 3.000 de dolari.
După cum se știe, AvtoVAZ a fost nevoit să-şi suspende o parte din producţie ca urmare a sancţiunilor internaţionale şi a lipsei de componente. Mai mult, în urmă cu trei luni, Grupul Renault a decis să-şi vândă participaţia majoritară pe care o deţinea la AvtoVAZ către un institut de cercetare. Suma a fost una simbolică, și anume o rublă.
În luna iunie, AvtoVAZ a reluat producţia unor populare modele Lada la principala sa uzină din orașul Togliatti. Constructorul rus nu a reușit, însă, să relanseze producţia și la modelul Lada Vesta. Drept urmare, în luna martie, şi-a trimis cei 3.200 de angajaţi de la uzina din Ijevsk în concediu plătit.
Conducerea companiei le-a cerut angajaţilor acestei uzine să-şi găsească un nou loc de muncă în cadrul companiei sau să demisioneze de comun acord. Aceștia au fost înștiințați că, dacă vor pleca de bună voie, vor beneficia de un pachet compensatoriu echivalent cu 5 până la 7 salarii medii lunare sau circa 12 salarii minime pe economie. Valoarea maximă a pachetului compensatoriu se ridică la 183.348 de ruble (cca 3.161 de dolari).
„AvtoVAZ sublinieză faptul că nu intenţionează să recurgă la concedieri în masă. Măsurile de sprijin propuse personalului au caracter voluntar pentru fiecare angajat”, au precizat reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.
Industria auto din Rusia, puternic dependentă de componente şi echipamente din străinătate, a fost afectată de criza globală de semiconductori. Pe fondul războiului din Ucraina, mai mulți producători auto, între care și Renault, au decis să renunţe la operaţiunile din Rusia.
Deoarece multe unități de producție sunt amplasate în oraşe mici monoindustriale, constructorii ruşi nu elimină locurile de muncă. Ei preferă să păstreze angajaţii în concediu plătit sau să introducă un program de lucru redus cu salarii mai mici.