Noul Volkswagen Teramont X facelift a fost dezvăluit în China

Autor: Mihai Morcovescu 11 iul. 2022 Știri auto

Dacă te-ai gândit vreodată că Volkswagen Touareg este un SUV mare, află că în China tocmai a fost lansat unul și mai mare. Este vorba despre versiunea restilizată a modelului Teramont X, care este, de fapt, o variantă mai sportivă a lui Atlas Cross Sport, model care este produs de SAIC Motor pentru piața chineză. Asemenea acestuia din urmă, Teramont X va fi produs tot în China.

Lansat în 2019, Teramont X este unul dintre numeroasele SUV-uri oferite de compania germană pentru piața din China. Versiunea 2022 a fost anunțată anul trecut atunci când Atlas a fost supus unui facelift. În plus, Teramont X primea la acel moment o serie de actualizări la capitolul echipare.

Acum, însă, a venit vremea unui facelift în toată regula. Acesta vine, practic, cu aceleași modificări pe care le-a primit în 2021 și Atlas Cross Sport pentru America de Nord.

Volkswagen Teramont X facelift este un Atlas Cross Sport mai mare

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Cele mai multe schimbări vizuale se regăsesc la partea frontală. Modelul din imagini este varianta de top Volkswagen Teramont X R-Line. Acesta se distinge printr-o serie de accente finisate în negru lucios, un set de jante cu cinci spițe de 21 de inch vopsite în negru, care ascund etriere de culoarea roșie.

Mașina a primit un set de faruri LED Matrix despărțite și o grilă revizuită care integrează o singură bandă luminoasă în mijloc. De asemenea, avem o nouă bară de protecție și prize de aer mai mari al căror contur este un ornament finisat în negru lucios.

La spate, și-a făcut apariția un panou negru lucios, care integrează stopurile cu o nouă grafică LED. Acestea sunt legate între ele printr-o bandă luminoasă LED care se întinde pe toată lățimea mașinii. Între stopuri se află sigla Volkswagen care acum este iluminată, iar sub aceasta inscripția Teramont X.

Bara de protecție spate s căpătat o notă sportivă datorită finisajului în negru lucios. Aceasta integrează cele două terminații false ale sistemului de evacuare false, care au fost montate sub o bandă de culoarea roșie. De asemenea, clienții vor avea la dispoziție și o nouă nuanță pentru exterior, denumită Wilderness Green.

Schimbările de ordin estetic nu au modificat amprenta SUV-ului. Acesta continuă să măsoare 4.917 mm în lungime, 1.989 mm în lățime și 1.729 mm în înălțime, la un ampatament de 2.980 mm.

Gama de motorizări rămâne neschimbată

Producătorul din Wolfsburg nu a dezvăluit și fotografii cu interiorul. Ne așteptăm, însă, ca acesta să fie identic cu cel de pe Atlas Cross Sport. Asta înseamnă că Teramont X va avea un instrumentar de bord digital de 10,2 inch, un ecran tactil pentru sistemul de infotainment de 12 inch și un volan cu trei spițe preluat din gama de modele ID.

Noul Volkswagen Teramont X nu a suferit modificări sub capotă. Astfel, vârful de gamă 530 V6 este echipat cu motorul pe benzină VR6 de 2,5 litri, care produce 299 CP. Puterea este transmisă către toate cele patru roți prin intermediul unei cutii de viteze automată DSG cu șapte trepte, de unde și emblema 4Motion de pe haion.

Din ofertă va mai face parte și motorul 2.0 TSI cu patru cilindri. Acesta va fi oferit în două variante de putere: de 220 CP pentru modelul 380 TSI și de 186 CP pentru modelul 330 TSI.

Modelul VW Teramont X facelift va fi produs de SAIC Motor în China. Debutul comercial pe piața chineză se va produce în următoarele luni.

Sursa: Carscoops


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide