În urmă cu două luni Ministerul Mediului anunța că mașinile electrice din România vor primi numere de înmatriculare de culoare verde. Acum, Ministerul de Interne a făcut publică o imagine cu primul astfel de număr primit de un proprietar de mașină cu emisii zeri din țara noastră.
La sfârșitul lunii aprilie a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care reglementează acordarea de plăcuțe de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde. Acestea sunt destinate exclusiv automobilelor complet electrice și celor cu pilă de combustie cu hidrogen.
Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că a fost eliberată prima plăcuță de înmatriculare verde. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook a instituției.
„Acesta este primul număr de înmatriculare verde eliberat.
De ce verde? Fiindcă poți face diferența! Protejează și tu mediul înconjurător!
Vă reamintim că de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România, pot beneficia de numere de culoare verde.
În cazul mașinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a „numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, începând de astăzi.
Prin introducerea numerelor de înmatriculare de culoare verde pentru mașinile nepoluante se dorește creșterea vizibilității acestor tipuri de vehicule și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport (…)”.
În ultimele 18 luni, în România au fost înmatriculate peste 10.000 de automobile electrice. Jumătate dintre acestea au fost Dacia Spring.
În intervalul ianuarie-mai 2022, pe piața auto locală au fost comercializate peste 3.600 de modele electrice. Această valoare este de șase ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Alături de Dacia Spring, alte modele cu zero emisii care se vând foarte bine în România sunt cele de la Tesla, Volkswagen, Hyundai și Renault.
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne/Facebook