Formula 1: FIA a anulat Marele Premiu al Rusiei de la Soci

Autor: Mihai Morcovescu 26 feb. 2022 Știri auto
Formula 1: FIA a anulat Marele Premiu al Rusiei de la Soci

Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunţat că Marele Premiu al Rusiei nu va mai avea loc în acest an. Decizia vine ca urmare a invadării Ucrainei de către armata rusă.

Grand Prix-ul Rusiei, găzduit de circuitul de la Soci, era etapa a 17-a în calendarul 2022 al F1. Cursa era programată pentru data de 25 septembrie.

Cu o zi în urmă, UEFA anunțase că finala Champions League din acest an a fost mutată de la Sankt Petersburg.

Sebastien Vettel a fost primul pilot care anunțase că nu va participa la GP de la Soci

Campionatul Mondial de Formula 1 ajunge în ţări din întreaga lume cu o viziune pozitivă de a-i uni pe oameni și de a aduce naţiunile împreună. Urmărim cu tristețe și șocați ceea ce se întâmplă în Ucraina. Sperăm că se va găsi rapid o soluţie pentru rezolvarea situaţiei actuale”, menționează FIA într-un comunicat oficial.

„Șefii Formulei 1, FIA şi echipele au discutat despre poziţia sportului nostru. Concluzia unanimă a fost că este imposibil ca Marele Premiu al Rusiei să aibă loc în actualele circumstanţe”, se mai precizează în comunicat.

Germanul Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial (2010, 2011, 2012 și 2013), a fost primul pilot care a anunțat că nu va concura la Soci. Ceva mai târziu, deținătorul titlul, olandezul Max Verstappen, se declara în favoarea anulării cursei din acest an. Grand Prix-ul Rusiei de anul trecut a fost câștigat de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes-AMG)

Sezonul 2022 al Marelui Circ va debuta în weekend-ul 18-20 martie, pe circuitul de la Sakhir (Bahrain).

Sursa: Formula 1


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide