Noul Ferrari Purosangue, primul SUV de la Maranello, a fost dezvăluit din greșeală chiar pe linia de producție

Autor: Mihai Morcovescu 22 feb. 2022 Știri auto

De când Ferrari a anunțat că va construi primul SUV din istoria mărcii toate prototipurile văzute până acum au fost camuflate. Acum, însă, pe Internet au „scăpat” două imagini cu ceea ce pare a fi o versiune pre-serie a viitorului Purosangue, surprins chiar pe linia de asamblare a uzinei de la Maranello. Fotografiile au devenit rapid virale pe rețelele de socializare.

Noul Ferrari Purosangue va debuta în acest an

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În urmă cu mai bine de trei ani, producătorul italian de automobile anunța că va construi primul SUV din istoria Ferrari. Nu demult, a fost făcut public și numele pe care îl va primi modelul, și anume Purosangue (n.n. – pur sânge, în traducere liberă).

În aceste imagini se poate observa designul exterior al SUV-ului. Partea frontală preia unele detalii de la modelul SF90 Stradale cum ar fi farurile pe două secțiuni. Spre deosebire de celelalte modele Ferrari, Purosangue are grila montată în partea inferioară a barei de protecție. Aceasta este flancată de două prize de aer uriașe.

Se mai disting protecțiile din plastic de la nivelul pasajelor roților și din partea inferioară a caroseriei. La spate se remarcă difuzorul de aer și cvadrupla evacuare. De asemenea, stopurile par a fi împrumutate de pe 296 GTB.

Deși nu este nimic oficiail, viitorul Ferrari Purosangue ar putea primi un motor V8 twin-turbo de 4,0 litri. Este același care se află sub capota lui SF90 Stradale. În acest caz, agregatul generează 780 CP și 800 Nm de cuplu, însă este puțin probabil ca noul SUV să ofere același bagaj de resurse.

Cele mai recente informații care circulă în industrie fac referire la un sistem alcătuit dintr-un benzinar și două motoare electrice. De asemenea, este de așteptat și o versiune echipată cu un propulsor V12 de 6,5 litri aspirat natural. Nu se știe încă dacă italienii vor opta pentru aceleași resurse ca în cazul lui 812 Superfast care este propulsat dde același motor.

Ținând cont de fotografiile de față, viitorul SUV Ferrari Purosangue va intra în producția de serie foarte curând. Livrările ar urma să debuteze anul viitor.

Sursa: Carscoops


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Carscoops


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide