VIDEO. Cum arată Skoda Slavia, cel mai așteptat sedan lansat anul acesta

Autor: Daniel Samoilă 18 nov. 2021 Știri auto

În cadrul unui eveniment care a avut loc în India, Skoda și-a prezentat noul model Slavia. Acesta este disponibil exclusiv pentru piața indiană.

Mașina a primit numele de „Slavia” după prima bicicletă lansată de părinții fondatori ai Skoda, Václav Laurin și Václav Klement.

Intră în Galeria FOTO

Skoda Slavia are 4.541 milimetri (179 inchi) lungime, 1.752 mm (69 inchi) lățime și 1.487 mm (59 inchi) înălțime. Mașina este echipată cu lumini LED pe față și pe spate, un sistem de infotainment cu un ecran tactil de 10 inchi, sistem care este compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto.

În interior clienții vor găsi un un instrumentar de bord complet digital de 8 inchi, un volan în două spițe, tapițerie în ton negru și bej, control automat al climei și mai multe porturi de încărcare USB Type-C. Slavia mai include și șase airbag-uri, senzori de parcare și o camere video pentru mersul cu spatele.

VIDEO

Skoda Slavia va fi vândut începând de anul viitor

Noul model Skoda Slavia va fi pus la vânzare în 2022. Slavia va fi disponibil pentru locuitorii din India și nu va ajunge în Europa, scrie motor1.com.

Slavia va fi oferit clienților în trei variante: Active, Ambition și Style. Clienții vor putea alege dintre cinci culori: Candy White, Brilliant Silver, Carbon Steel, Tornado Red și Crystal Blue.

Mașina va dispune doar de motoare pe benzină 1.0 TSI și 1.5 TSI. Motorul în trei cilindri de 1.0 TSI poate dezvolta 113 cai putere.

Skoda Slavia va avea și o versiune cu motor în patru cilindri 1.2 TSI, care va dezvolta o putere de până la 150 de cai putere. Ambele motoare sunt cuplate la o transmisie manuală cu șase trepte care alimentează cu putere roțile din față.

Skoda Slavia a fost construită cu ajutorul platformei MQB-AO-IN în orașul Pune (India). Pentru acest model s-au folosit 95% componente obținute de la furnizori locali.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Motor1.com



Comentarii
Inchide