Dacia Sandero și Duster au intrat în Top 3 al vânzărilor europene către persoane particulare în trimestrul III, pe prima, respectiv a treia poziție. Sandero este, în plus, cel mai vândut model european (clienți particulari și companii), iar Duster, cel mai vândut SUV din Europa.
Grupul Renault a publicat rezultatele financiare pe trimestrul al treilea al anului, anunțând o scădere a cifrei de afaceri, cauzată în principal de criza componentelor electronice. Vedeta Grupului în acest interval este marca Dacia, care a reușit rezultate peste media pieței, chiar dacă livrările au scăzut comparativ cu perioada similară din 2020.
Astfel, marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2 % faţă de perioada similară a anului precedent. Dacia a reușit totuși o evoluție mai bună decât cea a pieței, datorită noului Sandero, cel mai vândut model din Europa în trimestrul 3, şi a noului Duster, cel mai vândut SUV din Europa în același interval. Dacia dispune de două modele pe podiumul vânzărilor către clienții particulari din Europa în trimestrul 3 (Sandero pe locul 1 şi Duster pe locul 3).
Rezultatele la 9 luni arată chiar mai bine pentru marca românească. Astfel, Dacia a reușit să-și păstreze creșterea, cu 401.144 vehicule vândute între ianuarie și septembrie. Acest rezultat reprezintă o creștere cu 9,3% față de primele 9 luni din 2020 sau, în termeni absoluți, cu aproximativ 35.000 de unități vândute în plus. Dacia Spring nu are deocamdată cifre de vânzări, însă compania spune că înregistrează deja peste 30 000 de comenzi.
La nivel de Grup, Renault a raportat o cifră de afaceri de 8,98 miliarde de euro pe primele 9 luni ale anului, în scădere cu 13,4% față de 2020. Rezultatul a fost superior pieței auto europene, care s-a contractat cu 22,3%. Ca număr de automobile comercializate în primele trei trimestre ale anului, Grupul Renault a vândut 599.027 mașini, cu 22,3% mai puține decât în 2020.
Discrepanța dintre numărul mașinilor vândute și cifra de afaceri se explică prin creșterea prețului mediu pe mașină vândută ca rezultat al creșterii complexității tehnologice. Spre exemplu, în cazul mărcii Renault, vânzările de mașini hibride E-Tech au crescut cu 29%, ajungând la o treime din vânzările mărcii pe piața europeană în al treilea trimestru.