Șofer începător, accident fatal la volanul unui BMW

Autor: Elena Luchian 19 aug. 2021 Știri auto

Un șofer începător a murit în urma unui accident la Mediaș. Tânărul se afla la volanul unui BMW cu tracțiune spate și rula cu viteză pe timp de ploaie. Impactul a avut loc pe partea șoferului.

GALERIE FOTO

Tânărul, un șofer începător, a pierdut controlul direcției mașinii cu tracțiune spate pe care o conducea și a lovit în plin un stâlp de electricitate aflat pe strada Sibiului din Mediaș, în apropierea unei intersecții. Accidentul a avut loc la scurt timp după miezul nopții de marți spre miercuri. Cei care locuiesc în zonă au fost treziți de o bubuitură puternică.

Medicii ajunși la locul accidentului în jurul orei 00:15, un echipaj SAJ și un echipaj SMURD,  nu au făcut decât să constate decesul. Bărbatul suferise răni incompatibile cu viața. Acesta se afla singur în mașină în momentul accidentului.

Tânărul mort în urma impactului violent este Robert M., tatăl unui bebeluș. Soția lui a născut o fetiță în luna iunie. Robert era pasionat de sport și de viteză și era fan al mărcii BMW. Acesta conducea un autoturism german tunat.

Șofer începător, viteză mare, carosabil ud – combinația fatală

Bărbatul din Mediaș se deplasa în direcția Sibiu-Sighișoara. Din primele cercetări, tânărul șofer începător nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Carosabilul era ud, iar vizibilitatea era redusă din cauza ploii. Martorii susțin că acesta circula cu viteză înainte de momentul impactului. Surse neoficiale indică 140 km/h. Mașina s-a lovit violent de stâlpul de electricitate pe partea stângă, exact în dreptul șoferului. Acesta n-a avut nicio șansă.

Potrivit purtătorului de cuvânt IPJ Sibiu, Luciana Lazăr, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta va stabili cu precizie condițiile în care s-a produs accidentul.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide