Un băieţel de 4 ani s-a urcat la volanul mașinii tatălui său și a accidentat un pieton

Autor: Marius Vișan 18 iul. 2021 Știri auto
Un băieţel de 4 ani s-a urcat la volanul mașinii tatălui său și a accidentat un pieton

Un băieţel de patru ani a reuşit să se strecoare la volanul maşinii de lux a tatălui său, parcată la Place du Casino din Monaco. S-a întâmplat vineri seară, 16 iulie. Copilul a lovit şi rănit un pieton.

Victima, director al unei companii belgiene și rezident la Monaco, a fost internată de urgenţă la Nisa. A fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar viaţa sa este în afara oricărui pericol, scrie Hotnews.ro.

Vehiculul, aparţinând unei familii de naţionalitate armeană care locuieşte în Praga şi se află cazată la Hôtel de Paris. Este o limuzină de lux marca Bentley.

Copilul de 4 ani s-a urcat la volanul mașinii și a accidentat un pieton

„Şoferul a coborât din maşină pentru a da cheile valetului hotelului şi atunci, potrivit martorilor, copilul care stătea în spate, a înconjurat maşina şi s-a urcat la volan. Apoi a apăsat pe acceleraţie şi maşina a plecat de pe loc, zdrobind pietonul care părăsea hotelul”, a explicat comisarul Laurent Braulio, şeful diviziei de poliţie urbană a Securităţii Publice din Monaco.

Ancheta va trebui să stabilească în ce condiţii vehiculul a putut să plece de pe loc deşi cheia a fost scoasă din contact. Şoferul nu-şi mai aminteşte dacă a oprit sau nu motorul.

Victima, prinsă sub roţile din spate ale limuzinei care şi-a terminat cursa pe trotuar, a fost scoasă rapid de martori. În Place de Casino a avut loc vineri seară un concert organizat de Crucea Roşie din Monaco.

O altă situație în care un copil a fost prins de poliție conducând mașina tatălui s-a petrecut la Botoșani

În luna aprilie 2021, un copil de 14 ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini în județul Botoșani. Cazul este cu atât mai revoltător cu cât tatăl minorului se afla pe scaunul din dreapta al mașinii.

Mașina condusă de puștiul de 14 ani rula pe un drum național din județul Botoșani – DN24C. Nu este singura problemă depistată de polițiști. Mașina nu avea încheiată o poliță RCA.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide