Un transport cu mașinuțe electrice a luat foc în localitatea Albota, aproape de intersecția cu drumul spre Costești.
Pompierii au intervenit în data de 3 iulie 2021, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion încărcat cu mașinuțe şi alte echipamente electrice destinate unui parc de distracții.
Din fericire nu au fost victime, șoferul reușind să oprească și să se evacueze. Flăcările violente s-au extins cu repeziciune și au cuprins întreg vehiculul. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică.
VIDEO
O șoferiță a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi la un picior, după ce mașina pe care o conducea a luat foc în mers, sâmbătă seara, în apropiere de Agigea. Autovehiculul a ars complet, în trafic, pe DN 39, drumul care leagă Constanța de sudul litoralului.
Femeia era singură în mașină și a reușit să iasă în momentul izbucnirii flăcărilor. La sosirea echipajului ISU, autoturismul ardea generalizat.
Tânără, în vârstă de 35 de ani, are arsuri pe aproximativ 6% din suprafața corporală și a refuzat transportul la spital după ce i s-a acordat îngrijiri medicale.
Surse apropiate anchetei susțin că în mașină ar fi fost artificii, care ar fi contribuit la intensificarea flăcărilor. Pompierii au reușit să oprească focul după câteva minute de intervenție, însă mașina a ars în totalitate.