Compania Volvo este campioană când vine vorba de siguranța auto. Timp de zeci de ani, numele Volvo este sinonim cu „Siguranță și durabilitate”. Compania a făcut o prioritate din siguranța șoferului și pasagerilor, în mașinile Volvo, încă de când a inventat centura de siguranță în 3 puncte, care, ulterior, a devenit standard pentru toate mașinile.
SUV-ul de familie Volvo XC90, lansat în anul 2002, și înlocuit cu un model din a doua generație în 2015, s-a dovedit a fi una dintre cele mai sigure mașini din toate timpurile. Cei sunt pasionați de marca suedeză, dar care nu au un buget suficient pentru a-și cumpăra un exemplar la prima mână, au la dispoziție mai multe site-uri cu mașini rulate.
Pentru cei care sunt curioși să afle cât costă un Volvo XC90 rulat, chiar la el acasă, am dat o căutare pe unul dintre cele mai populare site-uri din Suedia. Pe platforma blocket.se cel mai accesibil Volvo XC90 se vinde cu 2,156 de euro. Este o sumă pe care foarte mulți români sunt dispuși să o dea pentru o mașină la mâna a doua, mai ales șoferii începători.
Cel mai ieftin SUV Volvo XC90 costă aproape 2.200 de euro. Este un model din anul 2003 cu motor pe benzină și tracțiune integrală. Fie că vorbim de un Volvo sau oricare altă marcă achiziționată la mâna a doua, cea mai bună modalitate de a te asigura că nu iei ”țeapă” este să verifici istoricul mașinii. Pentru asta există site-uri specializate.
Carvertical.com oferă informații despre kilometrajul și accidentele în care a fost implicată mașina. În pachetul de informații se menționează dacă vehiculul a fost deteriorat, poate fi verificat dacă este real kilometrajul, se poate consulta arhiva foto, poate fi verificat în baza de date cu vehicule furate, sau se pot afla defectele modelelor respective.