Cei mai importanți martori de bord: Nu ignora aceste semne dacă vrei să mai ai mașină

Autor: George Cristea 24 feb. 2021 Utile

Martorii de bord sunt adesea o nebuloasă pentru mulți șoferi. Atunci când unul dintre aceștia se aprinde în bord, pulsul crește și incertitudinile se acumulează. Iată care sunt cei mai importanți martori de bord și de ce nu trebuie să-i ignori dacă vrei să mai ai mașină.

Intră în Galeria FOTO

Mașinile moderne aduc în fața șoferului un număr din ce în ce mai mare de informații, iar această aglomerare își pune amprenta pe capacitățile de reacție ale celui de la volan. Atunci când informațiile sunt greu de înțeles sau reprezintă o avertizare cu care șoferul nu este familiarizat, atunci acesta are tendința de a se panica. Prima întrebare pe care și-o pun cei mai mulți este „mai pot merge așa sau trebuie să opresc?”

În prezent sunt folosite în jur de 80 de semne de avertizare, cunoscute și ca martori de bord. Faptul că fiecare producător adoptă o altă reprezentare grafică pentru aceste semne nu ajută prea mult situația. Totuși, trebuie știut că foarte puține semne de avertizare indică o defecțiune, și mai puține fiind cele care impun oprirea imediată a mașinii.

Chiar dacă martorii de bord diferă grafic de la un brand la altul, culorile acestora sunt standardizate. Culoarea este cea care asigură trierea rapidă a unui martor de bord într-una dintre cele trei categorii – informație, avertizare sau pericol. Prin urmare, este suficient să recunoaștem aceste culori și deja știm ce avem de făcut.

Martori de bord: Care este semnificația culorilor acestora

Astfel, o lumină de culoare verde indică funcționarea diferitelor echipamente, cum sunt farurile sau tempomatul. Culoarea galbenă indică o defecțiune, mai puțin în cazul luminilor de ceață. Nu se recomandă să circuli prea mult cu mașina având un martor galben sau portocaliu aprins.

Spre exemplu, martorul airbagului indică o defecțiune în sistemul de declanșare, în timp ce martorul motorului poate indica o problemă a motorului care, nereparată, poate duce la probleme mai mari mai târziu.

Un martor de bord de culoare roșie indică un pericol iminent, pentru mașină sau pentru ocupanții acesteia. Șoferul trebuie să oprească imediat mașina și motorul în momentul în care o lumină roșie de avertizare s-a aprins pe bord. Continuarea călătoriei în acest caz nu mai este posibilă, va trebui chemată o platformă pentru a duce mașina la un atelier specializat.

Cei mai importanți martori de bord: Nu ignora aceste semne

Presiunea uleiului: Dacă se aprinde sau clipește înseamnă că presiunea uleiului din motor este prea scăzută. Motorul trebuie oprit imediat, iar nivelul uleiului, verificat și completat dacă este cazul. În caz contrar, riscul este o distrugere a motorului prin griparea lagărelor sau chiar a pistoanelor. Dacă martorul de bord nu se stinge nici după completarea uleiului, mașina trebuie transportată pe platformă la un service autorizat.

Martorul motorului: Unitatea de comandă a detectat o eroare. Problema nu trebuie să fie neapărat una importantă. Poate fi la fel de simplă ca neetanșarea bușonului de la rezervorul de combustibil. Pe de altă parte, o problemă cu catalizatorul poate duce la reparații costisitoare dacă este ignorată mult timp. În cazul în care acest martor clipește intermitent este semn rău – în acest caz trebuie contactat imediat un service specializat.

Presiunea pneurilor: Toate mașinile noi au senzori de presiune în pneuri. Aprinderea arată că presiunea a scăzut în una sau mai multe roți. Dacă vizual roțile sunt în regulă, poți merge mai departe până la primul loc în care poți verifica presiunea – benzinărie sau vulcanizare. Nu este recomandat să conduci pe distanțe mari cu presiune redusă – uzura pneurilor este accentuată și există pericolul unei explozii.

Martorul frânelor: Se aprinde în mod normal atunci când acționezi frâna de parcare. Dacă se aprinde în alte situații, trebuie să oprești imediat. Asta dacă mai ai frâne, pentru că te confrunți cu o defecțiune la sistemul de frânare. De la lipsa lichidului de frână la uzura accentuată a plăcuțelor de frână, toate sunt probleme urgente, care trebuie rezolvate înainte de a conduce mai departe.

Temperatura lichidului de răcire: Indică o temperatură anormal de mare a lichidului de răcire, ceea ce duce la supraîncălzirea motorului. Dacă nu oprești imediat motorul, te așteaptă o defecțiune majoră. Pierderea lichidului de răcire sau defectarea termostatului pot fi cauze probabile. Dacă nivelul lichidului de răcire este prea mic, poți rezolva temporar problema prin completare cu apă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide