Volkswagen a ratat ținta de emisii impusă de Uniunea Europeană

Autor: George Cristea 21 ian. 2021 Știri auto
Volkswagen a ratat ținta de emisii impusă de Uniunea Europeană

Volkswagen a ratat ținta de emisii impusă de Uniunea Europeană pentru anul 2020. Gigantul auto german se așteaptă acum la o amendă de câteva sute de milioane de euro, pe care a provizionat-o deja în bugetul companiei.

Volkswagen ar putea fi amendată cu peste 100 de milioane de euro pentru că a ratat obiectivele UE privind emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale flotei sale de autoturisme din 2020, a anunţat joi cel mai mare producător auto din lume, citat de Reuters.

Compania a redus emisiile medii de CO2 din flota din Uniunea Europeană cu aproximativ 20%, până la 99,8 g/km, dar valoarea este cu aproximativ 0,5 g/km peste obiectiv, a spus Volkswagen. Acest lucru implică amenzi ale UE de „o valoare foarte mică, de trei cifre în milioane”, a spus un purtător de cuvânt.

Preocupaţi de încălzirea globală, precum şi de poluarea aerului, factorii de decizie europeni au impus reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, forţând producătorii de automobile să dezvolte tehnologii cu emisii reduse sau să se confrunte cu penalizări.

Volkswagen a ratat ținta de emisii 2020. Care sunt perspectivele din 2021

„Am ratat cu puţin ţinta flotei pentru 2020, în condiţiile pandemiei COVID-19”, a declarat șeful Volkswagen Herbert Diess într-o declaraţie, adăugând că speră să atingă obiectivul în acest an, pentru că principalele mărci ale companiei vor scoate noi modele electrice. Grupul a declarat că a făcut deja provizioane pentru amenzi, pentru a evita afectarea câştigurilor din al patrulea trimestru. Rivalii germani Daimler şi BMW au anunţat că şi-au atins obiectivele de CO2 în urma unei creşteri a vânzărilor de modele electrice.

Volkswagen a declarat că livrările de modele electrice în UE, plus Marea Britanie, Islanda şi Norvegia, au crescut de patru ori în 2020, la 315.400 de vehicule, grupul fiind lider clar pe piaţă, cu aproximativ un sfert din piaţa complet electrică din vestul Europei. Compania a declarat că mărcile sale de bază Volkswagen şi Audi au depăşit obiectivele flotei de CO2, în urma lansării modelelor electrice. Cupra şi Skoda vor prezenta, de asemenea, noi modele electrice.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide