În urmă cu câteva luni scriam despre un Maserati Quattroporte recuperat de la un client și revândut de Banca Transilvania. Este vorba de un model spectaculos cu motor V8 construit de Ferrari în Maranello, puterea lui de 530 de cai fiind pusă în valoare de o cutie de viteze automată cu opt rapoarte.
La vremea aceea (luna aprilie) mașina costa 53.431 EURO (inclusiv TVA). Spre surprinderea noastă, la câteva luni distanță, aflăm că mașina este încă acolo, nu și-a găsit client.
La sfârșitul lunii iulie, același Maserati Quattroporte GTS cu motor pe benzină de 3.8 litri V8 , fabricat în anul 2014, cu 50.663 de km la bord, costă 48.195 EURO (inclusiv TVA).
Motorul V8 de 3,8 litri biturbo dezvoltă 530 CP la 6.500 rpm şi un cuplu de 650 Nm între 2.000 şi 4.000 rpm, care, însă, poate fi crescut pentru perioade scurte de timp la 710 Nm prin intermediul funcţiei Overboost. Tracţiunea se face pe puntea din spate. Sprintul de la zero până la 100 km/h are loc în 4,7 secunde, în timp ce viteza maximă este de 307 km/h.
Acest model are un motor care foloseşte mai multe componente din aluminiu, iar asta a dus la o reducere a greutăţii cu până la 100 kg. Motorul V8 este construit de Ferrari, puterea lui fiind pusă în valoare de o cutie de viteze automată cu opt trepte.
Printre dotările pe care le are acest Maserati enumerăm: interior din piele, scaune încălzite, geamuri electrice, oglinzi electrice, închidere centralizată, jante din aliaj, computer bord, climatronic: dublu, audio: radio CD + MP3, tempomat, navigație, senzori parcare, Bluetooth, faruri: Bixenon adaptive, volan acoperit cu piele reglabil electric, padele, trapă, senzori de ploaie, senzori de lumină, cotieră, perdele pentru geamurile spate, scaune față reglabile electric cu memorie, oglinzi heliomate, comanda vocală, suspensie adaptivă, torpedou refrigerat, pornire motor de la distanta, Keyless Go, Keyless Entry.
Maserati este un brand recunoscut pentru mașinile sale elegante. Modelele Quattroporte au fost recunoscute drept mașinile oficiale ale președinților Italiei.
Actualul Quattroporte construit pentru președintele italian a fost special modificat pentru a se alinia celor mai înalte standarde de siguranță pentru mașini proiectate pentru uz instituțional specific. Motorul din dotare este faimosul V8 bi-turbo care dezvoltă 530 cp și cuplu maxim de 650 Nm.