Audi va lansa în 2020, în România, șase modele hibrid plug-in. Modelul Audi Q5 TFSI este primul din această serie. Acesta vine cu un motor pe combustie și unul electric ce oferă o autonomie de 40 de kilometri.
Versiuile disponibile vor fi: Q5 55 TFSI e quattro și Q5 50 TFSI e quattro. Ambele vin echipate cu motoare termice 2.0 TFSI.
Varianta 50 TFSI e quattro generează 299 CP, iar 55 TFSI e quattro 367CP. Versiunea Q5 55 TFSI e accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,3 secunde, în timp ce 50 TFSI e quattro are nevoie de 6,1 secunde pentru aceeași performanță. Viteza maximă este de 239 km/h – în modul exclusiv electric limita de viteză este de 135 km/h, aproape de limita pentru condusul pe autostrăzi.Bateria litiu-ion montată în podea, în zona portbagajului, are o capacitate de stocare de 14,1 kWh și tensiune de 381 volți.
Prețul de pornire pentru versiunea 50 TFSI e quattro este de 56.928 euro (TVA inclus), iar pentru 55 TFSI e quattro de 65.863 euro (TVA inclus)
Lista de echipări standard este foarte generoasă incluzând faruri LED, scaune sport, control automat al sistemului de climatizare pentru trei zone, chei speciale, jantele de 18 inch, etc. Bancheta plus, o altă dotare standard, este divizată în trei segmente și poate fi glisată longitudinal, portbagajul putând fi extins de la capacitatea de bază de 550 litri, la 610 litri. Cu spătarul banchetei rabatat, volumul crește până la 1.550 de litri.
Cablul mod 3 pentru alimentare la stațiile publice, sistemul de încărcare cu cablu pentru prizele casnice sau cele industriale și unitatea de comandă fac parte din dotarea standard. La o stație de încărcare cu capacitate de 400 V/16 A încărcarea durează 2,5 ore. La o priză casnică de 230 V o baterie goală va fi încărcată complet pe timp de noapte în circa șapte ore.