Anvelope de iarnă 2020. Care sunt cele mai bune pneuri de iarnă

Autor: ProMotor 31 dec. 2019 Știri auto

Dacă nu ați montat încă roțile de iarnă, dar plănuiți să o faceți în curând, e bine să știți care sunt cele mai bune anvelope de iarnă în 2020. Asta deoarece oferta de piață este extrem de bogată, iar caracteristicile acestor anvelope diferă foarte mult de la un model la altul. Eticheta europeană pentru anvelope poate fi de ajutor, dar trebuie să știți că fiecare producător marchează caracteristicile anvelopelor după propriile teste, ceea ce le face foarte puțin concludente.

Pentru a vedea care sunt cele mai bune anvelope de iarnă în 2020, publicațiile auto prestigioase desfășoară propriile sesiuni de teste, anvelopele testate fiind cumpărate de pe piața liberă. Este și cazul testului desfășurat de publicația germană Auto Zeitung. Pentru a afla care sunt cele mai bune anvelope de iarnă ale sezonului 2019-2020, colegii germani au apelat la cele mai moderne metodologii de testare și la facilități de teste din Finlanda, în zona cercului polar.

Eticheta europeană clasifică anvelopele în funcție de eficiență, performanțe de frânare pe carosabil ud și zgomotul la rulare. Colegii germani au testat mai mulți parametri, inclusiv frânarea, tracțiunea, precizia direcționării și stabilitatea pe diferite suprafețe de rulare. De asemenea, rezultatul final a fost influențat de confortul rulării și de rezistența la acvaplanare – momentul în care o anvelopă plutește, pierzând contactul cu asfaltul.

Anvelope de iarnă: care este anvelopa ideală

Este aproape imposibil să produci o anvelopă care să exceleze la toate aceste capitole. Producătorii experimentează cu diferite compoziții pentru cauciuc, cu designul benzii de rulare și cu structura carcasei anvelopei pentru a oferi anvelope care au o aderență optimă pe ploaie, pe asfalt uscat ca și pe zăpadă sau polei. În plus, anvelopele trebuie să aibă o durabilitate acceptabilă și să nu se dezintegreze atunci când temperaturile cresc substanțial.

Toate acestea sunt calități care se exclud reciproc – spre exemplu dacă îmbunătățești eficiența unei anvelope, aderența în condiții de ploaie va fi compromisă, și invers. Dacă reduci adâncimea profilului pentru a obține o precizie a direcționării mai mare, anvelopa va acvaplana mai repede. Iar dacă profilul anvelopei are mai multe șanțuri, ceea ce îmbunătățește aderența pe zăpadă și gheață, aderența pe carosabil uscat va avea de suferit. Ați înțeles ideea, aici nu prea există all-rounders.

Anvelope de iarnă 2020. Cum au fost testate

Auto Zeitung testează în fiecare sezon anvelope, iar testele respectă reguli stricte. Astfel, toate anvelopele sunt cumpărate independent de pe piața liberă, iar testele sunt de asemenea, desfășurate independent, fără ajutorul producătorilor de anvelope. Testele sunt desfășurate pe carosabil ud, carosabil uscat și pe zăpadă, cu și fără sistemul de control al stabilității activat. Numai astfel se poate spune dacă o anvelopă oferă siguranță în cazul unei manevre spontane de evitare a unui obstacol.

Fiecare anvelopă este testată pe două standuri diferite cu role pentru a măsura rezistența la rulare și a vedea dacă marcajul de pe eticheta producătorului este corect. În plus, este evaluat subiect confortul la rulare al anvelopelor testate. În urma acestor teste, punctajele cumulate evidențiază cele mai bune anvelope de iarnă în 2020.

Cele mai bune anvelope de iarnă. Care sunt campionii?

Cele mai multe anvelope de iarnă sunt foarte bune la un anumit capitol, dar au probleme în a se clasa pe un loc fruntaș la toate testele la care au fost supuse.

Câștigătorul testului din acest an a fost Goodyear UltraGrip Performance Gen-1. Aceste anvelope oferă rezerve mari de siguranță pe zăpadă și în condiții de carosabil uscat, fiind de asemenea sigură în condiții de carosabil ud. În ciuda performanețelor generale solide, nici chiar aceste anvelope nu s-au clasat în frunte la toate testele.

În condiții de zăpadă abundentă, pneurile chinezești Austone SP 901 au avut cea mai bună aderență. Totuși, cantitatea de silicat din compoziție este atât de mică încât aceste anvelope sunt absolut periculoase pe ploaie. Acestea acvaplanează deja de la 64 km/h (în condițiile în care pneurile de la Falken și Michelin fac acest lucru abia la 80 km/h) iar la proba de frânare de la 100 km/h, mașina echipată cu SP 901 încă mai rulează cu 54 km/h atunci când mașina echipată cu Michelin Alpin 5 s-a oprit deja.

Michelin Alpin 5 a fost înlocuit deja de noua generație Alpin 6, dar chiar și modelul actual s-a descurcat excelent în special în testul pe carosabil ud și a pierdut la limită victoria la general. De asemenea, Vredestein Wintrac Pro de pe locul 3 este un specialist al ploii dar oferă rezerve de siguranță substanțiale pe carosabil uscat, ca și Nokian WR A4 (locul 6) și Pirelli Winter Sottozero (locul 5). Ambele modele pierd însă puncte la testele desfășurate pe carosabil acoperit cu zăpadă, iar anvelopele Nokian au performanțe dezamăgitoare la proba de frânare pe carosabil ud.

Locul 1: Goodyear UltraGrip Performance Gen-1
Goodyear a câștigat testul cu un comportament foarte sigur în toate condițiile de testare.

Locul 2:  Michelin Alpin 5
Remarcabil în condiții de carosabil ud și uscat și cea mai bună tracțiune pe zăpadă

Locul 3: Vredestein Wintrac Pro
Cu Wintrac Pro, Vredestein a realizat un all-rounder care se descurcă bine în toate condițiile atmosferice.

Locul 4: Dunlop Winter Sport 5
Performanțe bune indiferent de condițiile de rulare. Extrem de sigur în condiții dificile.

Locul 5: Pirelli Winter Sottozero 3
Sottozero 3 oferă performanțe bune pe carosabil ud și uscat. Comportamentul pe zăpadă este ușor dezechilibrat.

Locul 6: Nokian WR A4
Cea mai bună anvelopă pe carosabil uscat, cu performanțe bune pe zăpadă. Pe carosabil ud, rezultatele au dezamăgit.

Locul 7: Continental WinterContact TS 850 P
Pneurile Continental nu au cea mai bună aderență pe carosabil ud, dar oferă cea mai mică rezistență la rulare și o aderență remarcabilă pe zăpadă.

Locul 8: Nexen Winguard Sport 2
Pneurile Nexen asigură performanțe echilibrate în toate condițiile meteo, la un preț foarte competitiv.

Locul 9: Falken Eurowinter HS01
Performanțe moderate la testul de frânare pe carosabil ud și cea mai mare rezistență la rulare. Falken a fost câștigător însă la testul de acvaplanare.

Locul 10: Maxxis Arctictrekker WP05
Rezultatele slabe obținute pe carosabil ud l-au costat multe puncte pe Maxxis. Noul model WP06 ar trebui să fie mult mai bun.

Locul 11: Fortuna Winter UHP
Se descurcă pe zăpadă, dar își arată slăbiciunile la testul de frânare pe suprafețe ude și uscate.

Locul 12: Austone SP 901
Aderență foarte bună pe zăpadă, dar este un adevărat pericol pe carosabil ud și prin urmare nu poate fi recomandat.

Locul 13: Goodride SW608
Zăpada și gheața pune probleme deosebite anvelopelor Goodride. Prin urmare, nu pot fi folosite ca anvelope de iarnă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide