O imagine incredibilă a devenit virală pe internet. În fotografie, o mașină de lux apare aruncată la gunoi. Situația este cu atât mai surprinzătoare cu cât acest lucru s-a întâmplat în fața unor reprezentanțe auto.
Mașina, un Audi A4 din anii ’90, este pusă în întregime în pubela galbenă, aflată în parcarea din fața unor reprezentanțe auto, care comercializează modele Jeep, Alfa-Romeo și Fiat. Aceste reprezentanțe se ocupă și de serviciul Trade-in, prin care specialiștii în evaluări auto evaluează mașina veche a clientului conform informațiilor din documentele autovehiculului și în urma unei inspecții, și fac ulterior o ofertă de preț. Putem presupune că posesorul acestui Audi a fost nemulțumit de oferta primită.
Cei care au văzut imaginea au susținut că este vorba doar despre caroserie. Dar din containerul galben, folosit de obicei pentru aruncarea deșeurilor pe șantiere, se pot observa roțile si parbrizul, iar prin acesta din urmă se văd bordul și volanul. Doar logo-ul cu patru cercuri a dispărut din grila radiatorului.
„Nici la remat nu l-au primit” sau „Și s-au gândit să facă treaba asta în față la Fiat” sunt două dintre comentariile amuzante ale celor care au văzut mașina la gunoi.
Cei de la salubrizare vor avea nevoie de un sistem complex pentru a ridica pubela cu vehicul cu tot.
Imaginea vine la două zile de la apariția unei filmări inedite. Un BMW a fost transportat cu ajutorul unei dube în județul Suceava. Dar nu tractat, ci răsturnat și înghesuit în autoutilitară.