Dacia așteaptă o autostradă, primește noi promisiuni

Autor: ProMotor 28 nov. 2019 Știri auto
Dacia așteaptă o autostradă, primește noi promisiuni

Automobile Dacia are nevoie urgentă de o autostradă care să lege Piteștiul de granița de vest a țării. Actualul guvern recunoaște nevoile producătorului român de mașini și promite investiții în infrastructură care să ajute Dacia să se dezvolte.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a discutat, vineri, cu reprezentanţii companiei Dacia despre stadiul proiectelor de infrastructură necesare pentru dezvoltarea atât a exportului de autovehicule produse în uzinele Dacia cât şi a economiei naţionale, în general, potrivit unui comunicat al ministerului.

În cadrul discuţiilor, ministrul Lucian Bode a precizat că în zona infrastructurii se va pune accent pe creşterea volumului de investiţii deoarece numai aşa se pot crea premisele unei dezvoltări economice durabile.

„La întâlnirea cu reprezentanţii Dacia am convenit asupra formării unor grupuri de lucru alcătuite din reprezentanţi ai administraţiei, ai investitorilor privaţi şi consilieri ai Prim-Ministrului. Ştiu problemele cu care se confruntă cei de la Dacia şi am convingerea că printr-un dialog permanent, mare parte dintre acestea se pot rezolva”, a spus ministrul Lucian Bode.

„Deja le-am transmis ca s-a rezolvat situaţia pe care mi-au semnalat-o în ceea ce priveşte portul Constanţa: din ianuarie 2020 nu se vor mai desfăşura operaţiuni încărcare/descărcare mărfuri pulbere vrac, la dana vecină cu zona unde se află autoturismele Dacia, destinate exportului. În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu CFR Marfă, sper ca noua conducere a societăţii să găsească, prin dialogul cu reprezentanţii Dacia, o soluţie care să avantajeze ambele părţi”, a mai adăugat ministrul transporturilor.

Dacia cere de mulți ani o autostradă care să lege Piteștiul de granița de vest a țării. Promisiuni au existat din partea fiecărui ministru care a condus Transporturile în ultimii 10 ani, ba chiar au fost realizate mai multe studii de fezabilitate. Niciun plan concret nu a fost însă pus în practică, iar între timp autostrada a fost transformată de guvernele PSD anterioare într-un drum expres. Tot pe hârtie, desigur.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide