Documentele necesare pentru radierea unui autovehicul furat

Autor: Marius Vișan 10 iul. 2019 Utile
Documentele necesare pentru radierea unui autovehicul furat

O statistică efectuată anul trecut informează că, în România, sunt furate aproximativ 4 maşini pe zi. Conform unor date publicate în 2018, în şase luni au fost furate aproximativ 600 de maşini. Hoţii aleg până şi cele mai banale mărci, precum Dacia, Renault, până la Ford sau Volkswagen. Însă printre ele se află şi maşini de lux precum Mercedes, BMW sau chiar Lamborghini.

Ce le rămâne de făcut celor care li se fură maşina este să radierea. Iată cum se face acest lucru:

Documente necesare la radierea unei maşini furate

1) Cererea solicitantului

2) Documentul emis de poliţie care atestă furtul în ţară sau străinătate

3) Certificatul de înmatriculare – original

4) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie

5) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii Administraţiei Publice locale (D.I.T.L.)

6) Certificatul de radiere – 3 exemplare

7) Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie

8) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie

9) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide