Fenomenul Peak Car, o ameninţare la adresa celei mai importante industrii a Germaniei

Autor: Vlad MIRONESCU 01 mart. 2019 Știri auto
Fenomenul Peak Car, o ameninţare la adresa celei mai importante industrii a Germaniei

Reorientarea către servicii de ride-hailing şi autovehicule electrice îi pune în dificultate pe campionii naţionali germani din sectorul auto, scrie Bloomberg.

Germania reprezintă locul de naştere al lui Karl Benz, inventatorul automobilului şi de origine al Volkswagen, care a devenit cel mai mare producător auto al lumii; este piaţa de origine a patru mărci, BMW, Mercedes, Audi şi Porsche, care reprezintă 80% din vânzările mondiale de autovehicule de lux. Iar, cu 835.000 de muncitori, industria auto este cel mai mare angajator din Germania, responsabilă pentru o cincime din exporturile ţării. Dar numărul de angajaţi din industrie va începe să scadă în acest an, anticipează puternicul sindicat IG Metall. Este posibil ca Germania să fie ajuns la gradul maxim de utilizare a autovehiculelor („peak car”), generând o ameninţare la adresa unui pilon major al economiei.

Pe măsură ce oamenii se reorientează către servicii de ride-hailing, car-sharing şi către autovehicule electrice autonome, multe dintre avantajele Germaniei se vor evapora.

„Cele trei caracteristici de bază ale mobilităţii din secolul XX dispar: automobilele au nevoie de un şofer, sunt deţinute privat, au un motor cu combustie”, spune Stephan Rammler, consultant în industria auto. „Germania riscă să rămână în urma noilor giganţi creaţi în China şi SUA.” Temerea pentru nemţi este că profiturile vor curge din ce în ce mai mult către companii ca Apple sau Uber Technologies.

Citeşte mai departe pe Ziarul Financiar

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide