Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură îl contrazic pe Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a avansat ideea că în 2019 vor fi inauguraţi 118 km de autostradă, şi spun că cel mai probabil cifra este de 43 de km.
Reprezentanţii asociaţiei fac referire la declaraţiile lui Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a spus că în noul an vor fi inauguraţi 118 km de autostradă.
„Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inauguraţi cu siguranţă doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) şi 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea şi Şoimuş). În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeş şi nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind. Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut şi Cheţani are doar şanse teoretice să fie deschis până la sfârşitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) şi birocraţiei nerezolvate. Aşadar, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate”, mai precizează Asociaţia Pro Infrastructură.