Klaus Iohannis, atac la Guvern, de la uzina Automobile Dacia

Autor: Alina Mihai 24 mai 2018 Știri auto
Klaus Iohannis, atac la Guvern, de la uzina Automobile Dacia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la uzina Automobile Dacia de la Piteşti, că este nevoie de un plan coerent pentru infrastructură şi punerea acestuia în aplicare, 15 km daţi în folosinţă într-un an şi jumătate fiind ridicol de puţin.

„Vă invit pe dvs să vă îndreptaţi atenţia către sectorul românesc de IT care se poate afla în avangarda inovării, însă pentru a putea fructifica în mod eficient metodele tehnologice, înainte de toate trebuie să oferim echilibru, să construim autostrăzile de care avem nevoie în mai puţini ani, nu în decenii, cum se prefigurează de ritmul de melc de până acum. În programele guvernamentale infrastructura a fost doar la nivel declarativ şi nu vorbesc doar de ultimii guvernanţi. Dezvoltarea infrastructurii este chiar cheia prosperităţii, iar lipsa e autostrăzi este reclamată deopotrivă de economişti şi cetăţeni. Românii recurg la proteste pentru a atrage atenţia acestor probleme acute. În afară de hărţi colorate şi planuri frumoase lumea se uită şi la rezultate, iar cei 15 km de autostrada daţi în ultimul an şi jumătate înseamnă ridicol de puţin”, a declarat Klaus Iohannis, la Piteşti.

Aflat în vizită la uzina Automobile Dacia S.A., preşedintele a mai spus că industria auto reprezintă peste un sfert din exportul României, dar pentru o bună funcţionare e nevoie de strategii pe termen lung.

„Îmi doresc să văd oameni mai responsabili în funcţiile executive care să gândească dincolo de interesul de partid şi în interesul României şi aici cred că pot să lau administraţia locală din Piteşti şi Argeş care dovedesc cu succes cum se pot aborda aceste lucruri. În ecuaţia competitivităţii România trebuie să facă trecerea la argumentul costul forţei de muncă la argumentul capitalului uman. România are un potenţial deosibit în privinţa resursei umane”, a mai spus Iohannis.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide