Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ninsori şi vânt puternic pentru zonele montane, valabilă de marţi 21 noiembrie, de la ora 03.00, până miercuri, 22 noiembrie, la ora 18.00. Meteorologii avertizează că va ninge slab şi în nord-vestul şi centrul ţării.
Se vor înregistra ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, lapoviţă şi ninsori în nord-vest şi centru.
Meteorologii avertizează că la munte va ninge moderat cantitativ şi local se va depune un strat mai consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60-80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
În nord-vestul şi centrul ţării vor predomina ninsorile, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri.
La munte, în special la altitudini de peste 1.700 metri, vântul va avea intensificări în după-amiaza zilei de luni şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi, cu rafale de peste 90-100 km/h.