8 mizerii pe care le faci şi le provoci când parchezi aiurea

Autor: Alexandru Banu 10 iul. 2017 Opinii
8 mizerii pe care le faci şi le provoci când parchezi aiurea

Războiul dintre apologeţii civismului (pe drept întemeiat) şi cei care parchează cum după legea personală atinge un prag limită al îndurării. Din partea ambelor părţi. În atenţia publică sunt cei care parchează după obiceiul prostiei şi demonstrează o criminală lipsă de responsabilitate, de respect şi de judecată. Pe partea celaltă sunt oamenii care înjură cu glas tare când trebuie să şerpuiască printre maşinile parcate în ciuda bunului-simţ.

Primii invocă lipsa locurilor de parcare din cauza autorităţilor care n-au făcut şi n-au dres. Noi credem că lista lor de scuze ar trebui să înceapă cu nescuza nesimţirii personale. Tot ce ţine de taxe şi impozite plătite pentru o maşină – proprietate personală nu ar trebui să-ţi ofere nicio scuză pentru violarea dreptului comunitar pe care îl avem toţi în egală măsură. Toţi suntem plătitori de dări. Am făcut o listă cu consecinţe ale parcărilor după voia fiecăruia. Sunt consecinţe directe şi indirecte la care poate nu vă gândiţi. Din acest motiv ne-am gândit să vorbim despre ele.

1.     Când parchezi pe trotuar (integral sau cu botul până în zid) – stânjeneşti pietonii. Nu-i laşi să se bucure de o plimbare la care au dreptul, îi obligi să meargă pe stradă şi să se expună unui pericol mortal! Gândeşte-te că printre ei sunt femei însărcinate, bătrâni care au muncit o viaţă pentru dreptul de a se plimba liniştiţi acum, oameni cu cărucioare pentru handicap şi mulţi copii. Oricare din aceste categorii de oameni îţi pot fi prieteni, rude, apropiaţi.

2.    Când parchezi în faţa unei scări – restricţionezi intervenţia maşinilor de urgenţă. Gândeşte-te că un om din acea scară are nevoie de o ambulanţă care nu poate să parcheze mai aproape de caz din cauza ta. Pacientul poate să moară din cauza indolenţei tale. Sau gândeşte-te că un apartament ia foc şi maşina de pompieri nu poate să tragă mai aproape de zona cu foc. S-a întâmplat la Colectiv când serviciile de intervenţie şi oamenii din stradă au luat pe sus maşinile că să facă loc pompierilor şi salvărilor. Astea sunt lucruri care nu anunţă, se pot întâmpla oricând, d’aia se şi numesc accidente, aşa că “lasă că nu s-o întâmpla chiar acum” nu e o asigurare logică.

3.    Când parchezi pe colţ – obstrucţionezi vizibilitatea celorlalţi din trafic şi îi obligi să iasă cu botul în stradă până la iminenţa unui accident. Alţi participanţi la trafic nu pot să vadă de maşina ta eventuali pietoni care ies după maşină şi astfel poţi să fii vinovat moral şi chiar responsabil pentru vătămare sau omor din culpă.

4.    Când parchezi pe trecerea de pietoni – eşti ultimul neom. Indiferent de timpul de staţionare sau de porţiunea ocupată din trecerea de pietoni, nu ai nicio scuză. Este un drept vital rezervat 100% pietonilor şi chiar ar trebui să fii responsabil şi să laşi câţiva metri atât înainte, cât şi după trecerea de pietoni. Ca la celelalte puncte, obligi pietonii să facă traversarea prin loc nepermis, adică îi pui pe ei în situaţia de nerespectare a legii şi îi expui unui pericol.

5.    Când parchezi pe spaţiul verde – gândeşte-te că o bucăţică de spaţiu verde este oricum un miracol într-un oraş aglomerat şi sufocat (precum Bucureştiul), iar dacă stârpeşti şi urma aia de vagă-intenţie a ADP-ului, nu te poţi numi om.

6.    Când parchezi în mijlocul străzii – pe avarii sau nu, 2 sau 3 minute până pui un plic la poştă, este un drept care nu există. Staţionarea în stradă nu o faci decât în situaţii reale de avarie şi atunci trebuie să faci tot ce poţi ca să duci maşina rapid într-un loc în care nu încurci. Altfel, vei obliga maşinile de transport în comun să aglomereze traficul schimbând banda, vei crea haos astfel, îi vei întârzia pe alţii din treabă şi, aşa cum spuneam şi la alt punct, poţi afecta decisiv intervenţia echipajelor de urgenţă.

7.    Când parchezi pe locul altcuiva – că o faci 5 minute ca să-ţi iei copilul de la grădiniţă, nu este dreptul tău, este o încălcare a dreptului de proprietate. Este ca şi cum ai intra în casa cuiva. Gândeşte-te că proprietarul trebuie să ajungă urgent acasă într-o situaţie-limită şi îşi găseşte locul ocupat. Va parca la rândul lui ori pe locul altcuiva şi va perpetua anormalul, ori va bloca traficul, blocându-te pe tine.  

8.    Când parchezi de urgenţă oriunde poţi, pentru că ai o problemă – gândeşte-te că la fel de bine pot să aibă şi alţii probleme şi că problema ta poate crea probleme în lanţ. Reacţia ta la problema pe care o ai poate genera probleme chiar mai mari decât a ta.

 

Repetăm, că politicienii nu fac lucruri pentru cei care plătesc taxe, nu ni se pare un alibi pentru comiterea de nereguli şi pentru nerespectarea interpersonală. Politicenii nu fac nici pentru cei cu maşini, nici pentru pietoni. Plecăm de la zero-zero şi trebuie să rămânem chit în drepturi. Poate că şi pietonii îşi doresc trotuare ca-n palmă în care să nu-şi rupă picioarele, dar nu se răzbună pe aceste lipsuri mergând pe carosabil, aşa cum şoferii transformă trotuarul rezervat pietonilor în spaţiu de odihnă pentru maşinile personale.

Iar conducătorii de maşini trebuie să mai ţină cont de un lucru important – ei sunt protejaţi într-o “cutie pe roţi”, pietonii nu au niciun stract protector atunci când se întâmplă o nenorocire.

Dincolo de soluţiile legale pe care autorităţile evită să le aplice din solidaritate cu şoferii sau din lipsă de proceduri ori de personal, share-uirea consecventă şi masivă pe reţelele sociale (poze) este singura pedeapsă civică şi morală pe care o vedem. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide