S-a hotărât ce drepturi vor avea poliţiştii locali în trafic

Autor: Marius Vișan 20 iun. 2017 Știri auto
S-a hotărât ce drepturi vor avea poliţiştii locali în trafic

Potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar poliţiştii rutieri au competenţa să aplice sancţiuni contravenţionale şoferilor. Asta înseamnă că poliţiştii locali nu pot da amenzi şoferilor, şi nici nu au dreptul să le ceară anumite documente.

Decizia a fost pronunţată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curţii lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanţele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (…) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la această decizie, publicată de avocatnet.ro.

Au existat instanţe care au desfiinţat procesele-verbale de contravenţie făcute de poliţiştii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale, iar în această situaţie chestiunea trebuia lămurită.

Poliţiştii rutieri sunt singurii care au competenţă pe Codul rutier în privinţa faptelor din trafic însă acest lucru ar putea să se schimbe pentru că la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează acordarea de competenţe în zona faptelor contravenţionale comise de şoferi şi celor de la poliţia locală.

Totuşi, poliţia locală poate da amenzi pentru parcatul neregulamentar şi poate să dispună în legătură cu ridicarea maşinilor.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide