Conform unei televiziuni de audienţă generală din România, parcagiii vor fi sancţionaţi mult mai dur. Ori se lasă de meseria învăţată pe stradă, ori nu mai cer bani. Inclusiv cei care ghidează vor fi amendaţi. Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi este unul dintre iniţiatorii legii de supraamendare şi chiar pedepse cu închisoarea până la 2 ani pentru acţiuni repetate. În prezent, amenzi se dau de sute de milioane, însă niciuna nu e plătită pentru că parcagiii nu au domicilii stabile, buletine sau acte oficiale după care să poată fi somaţi şi traşi la raspundere.