Noi am zis ca dacă ţi-ai lua aşa ceva, prietenii tăi ar trebui să se închine când te văd pe stradă. Nu din respect, ci din uimire. De ce să dai 400.000$ pe o bicicletă? Revenind cu picioarele pe pământ, excludem complet situaţia imposibilă în care unul dintre voi şi-ar permite aşa ceva. Dacă vreţi să ne faceţi în sâc şi să ne demonstraţi că puteţi, nu aveţi decât, sunteţi invitaţii noştri.
Goldgenie.com o vinde şi e toată placată cu aur de 24 de karate. Este motivul principal pentru care costă de 400 de ori mai mult decât o bicicletă foarte bună. Deci nici măcar nu e turnată în aur. Producătorii spun că fiecare milimetru şi tot ce nu înseamnă cauciuc sau piele e placat cu aur. Până şi cablurile de frână sunt aurite. Sigur că şaua şi materialele antiderapante de pe ghidon sunt din cele mai fine piei. Pentru cei care mai scot nişte bani din buzunar, există opţiune de supraplacare cu cristale şi diamante. Ia gândiţi-vă cum aţi rula prin gropile din România cu bicicleta asta orbitoare.
BICICLETA DE 400.000$ [GALERIE FOTO]