Toyota Motor Corp a anunţat, joi, că recheamă 2,9 milioane de maşini, printre modele regăsindu-se Corolla Axio sedan şi RAV4 SUV crossover, în Japonia, China, Oceania şi alte regiuni, din cauza faptului că pot exista probleme cu airbagul, scrie Ziarul Financiar.
Fuji Heavy Industries, producătorul maşinilor Subaru, Mitsubishi Motors Corp şi producătorul de tractoare Hino Motors au rechemat, de asemenea, aproape 240.000 de maşini în piaţa internă din cauza pompelor realizate de Takata Corp care pot exploda după expunerea prelungită în condiţii de căldură.
Potrivit Reuters, cel puţin 16 morţi au fost legate de explozia pompelor Takata, în special în Statele Unite, generând cel mai mare număr de maşini rechemate vreodată în industria auto, la nivel mondial.
Autorităţile de transport de la nivel mondial consideră că pompele pentru umflat airbaguri ale companiei Takata care conţin nitrat de amoniu nu sunt sigure fără un agent de uscare şi au transmis ca toate să fie retrase de pe piaţă.
Producătorii japonezi de maşini au spus că rechemările recente fac parte dintr-un proces mai amplu cerut de autorităţile globale de transport, anul trecut. Toyota susţine că rechemările au fost lansate pentru 1,16 milioane de maşini în Oceania, Orientul Mijlociu şi în pieţele mai mici ale producătorului de maşini, în timp ce 750.000 de maşini au fost rechemate în Japonia.
Maşinile vândute în America de Nord, cea mai mare piaţă, sunt scutite de ultimele rechemări, au adăugat reprezentanţii companiei.
Takata caută, în prezent, sprijin financiar pentru a plăti costurile legate de rechemări.